Noul program de guvernare, propus de candidatul la funcţia de prim-ministru, Zinaida Greceanâi, prevede, printre altele asigurarea funcţionării statului de drept şi integrarea ţării în Uniunea Europeană dar şi relansarea economiei naţionale sau promovarea unei politici externe conforme cu normele internaţionale.

Zinaida Greceanâi se va prezenta astăzi în Parlamentul de la Chişinău cu programul menţionat pentru a obţine învestitura în funcţia de prim-ministru.

Interesant de remarcat faptul că îndeplinirea a două dintre punctele din programul de guvernare ţin de relaţiile cu România, respectiv integrarea în UE şi promovarea unei politici externe „conforme cu normele internaţionale”.

Refuzul acreditării ambasadorului României la Chişinău vine în flagrantă contradicţie cu normele internaţionale iar aderarea la Uniunea Europeană trece şi pe la Bucureşti.

„Setul de acţiuni asupra cărora se va concentra Guvernul pe durata acestui mandat restrâns este determinat de specificul situaţiei în care se află Republica Moldova şi de posibilităţile limitate pe care ni le oferă cadrul legislativ actual”, a declarat Zinaida Greceanâi, citată de All Moldova.

SURSA: All Moldova