Efecte Piata acestor servicii, estimata in prezent la 200 de milioane de euro, va creste spectaculos in perspectiva venirii fondurilor structurale

Romanii sunt mereu in pas cu moda. Acum a venit vremea consultantilor. Numarul consultantilor romani certificati international este de doar 23. Nevoile pietei sunt acum mai mari decat oferta, iar venirea fondurilor structurale de dupa aderare va urca si mai mult cererea de servicii de consultanta.




“Piata de consultanta din Romania este specifica unei economii emergente”, explica presedintele AMCOR (Asociatia Consultantilor in Management din Romania), Mihai Svasta, instabilitatea existenta in acest domeniu. Firmele apar si dispar relativ frecvent. Obiectul lor de activitate este de multe ori neclar. Se declara firme de consultanta in management, dar in realitate sunt firme de contabilitate, firme care infiinteaza alte firme, care obtin diverse licente si autorizatii sau, pur si simplu, firme care nu au nici o legatura cu aceasta profesie. In Romania, majoritatea celor care se declara consultanti in management nu dispun de o certificare sau o atestare profesionala, nationala sau internationala. Cercetarea recent intreprinsa pe piata de AMCOR a “cernut” cam 600 de firme care se ocupa efectiv de consultanta si 2.500 de consultanti. Dintre acestia, doar 23 sunt certificati CMC.

La usa consultantilor este deja coada

Certified Management Consultant (CMC) este standardul de calitate in consultanta recunoscut global in 42 de tari, inclusiv pe cele mai mari piete: SUA, Marea Britanie, Germania, China, Japonia, Australia, dar si in cea mai mare parte a tarilor din UE. Atunci cand initialele CMC urmeaza numele unui consultant, inseamna ca persoana respectiva indeplineste cele mai inalte standarde de profesionalism si etica in consultanta in management. Pentru acordarea CMC, pietele de consultanta s-au reunit in cadrul ICMCI, International Council of Management Consultants Institutes. Din 2002, AMCOR este membru ICMCI si este singura autoritate din Romania abilitata sa confere o certificare CMC. In februarie 2003 au fost certificati CMC primii sapte consultanti romani. Sorin Caian, membru in consiliul actual al AMCOR, isi aminteste: “A fost mai greu atunci. Profesia era noua. Ea s-a dezvoltat odata cu piata.” Acum, Sorin Caian face parte din prima serie de consultanti recertificati, potrivit procedurilor internationale. De altfel, activitatea dezvoltata de tanarul consultant in toti acesti ani a devenit si ea una internationala.


Partenerul firmei de consultanta BDO Conti Audit este convins ca vom asista la o dezvoltare fara precedent a consultantei in Romania cat de curand. Integrarea ne va obliga, vrand-nevrand, sa apelam la specialistii in management. In primul rand, datorita standardelor inalte si competitiei care isi vor face simtita prezenta, dar si pentru ca vor veni foarte multe fonduri care vor trebui accesate. “Cele mai multe probleme le vor avea intreprinderile mijlocii”, este de parere Sorin Caian, “care nu vor putea creste fara ajutorul unui consultant. Cele mari nu vor face fata competitiei decat daca se asociaza cu firmele din afara.” Drept urmare, consultanta se va dezvolta mai repede decat sunt pregatiti managerii romani, in acest moment, sa o ceara. “Provocarea noastra este sa imaginam produse de consultanta care sa preia cererea pietei. In ultima vreme, eu vad pe piata o tendinta puternica de dezvoltare a serviciilor de consultanta in resurse umane si IT. Cererea si oferta au crescut impreuna”, apreciaza Mihai Svasta. De aceeasi parere este si Constantin Turmac, director la Compass Consulting.



“Odata cu apropierea/accelerarea integrarii in UE rolul consultantilor in management ar trebui sa creasca exponential, si ca vizibilitate si ca importanta, si sa ajunga, in sfarsit, la maturitate. Este foarte probabil ca fondurile structurale sa agite piata si sa se rediscute rolurile tuturor partilor potential implicabile in procesul de accesare/consumare a acestora. Este evident ca un rol major ar trebui sa il aiba in intregul proces “consultantii in management, profesionistii in diferite competente conexe.”

De la Consultant Junior la Certified Management Consultant (CMC)

Pentru a deveni consultant este nevoie de studii superioare si aproximativ trei ani de juniorat intr-o firma de consultanta. Cei trei ani pot fi inlocuiti partial de o pozitie de management intr-o organizatie, caz in care este de ajuns probabil 6 luni – 1 an pentru a dobandi abilitatile specifice consultantei.
Sistemul de atestare internationala a consultantilor in management (CMC) a fost stabilit de AMCOR in conformitate cu metodologia internationala ICMCI.



Conditii preliminare minime In vederea atestarii


• apartenenta firmei din care provine consultantul la asociatia AMCOR de minimum sase luni;


• sa sustina procedura de atestare nationala;


• experienta de minimum trei ani in consultanta manageriala;


• diploma universitara in management sau calificare profesionala postuniversitara sau cinci ani de experienta practica in consultanta;


• un numar de minimum 1.200 de ore dedicate consultantei manageriale in ultimii trei ani, in plus fata de orele efectuate in cinci ani de experienta practica, si o implicare curenta in activitatea de
consultanta in management;


• indeplinirea statutului de practica independenta.



Etape




Actiunea de certificare se va face de catre consultanti care detin titlul de CMC (Certified Management Consultant), avand la baza metodologia ICMCI.



1. Elaborarea documentatiei care va sta la baza atestarii:


• intocmirea CV-ului


• descrierea misiunilor indeplinite, in ultimii trei ani, in cadrul unui memoriu


• referinte de la trei clienti finali independenti


• completarea unei cereri de atestare


• plata taxei de atestare



2. Interviul de evaluare




Dupa acceptarea documentatiei scrise se organizeaza interviul de evaluare de circa o ora, care este structurat astfel:




• 10 minute – o prezentare a memoriului privind misiunile realizate


• 20 de minute – intrebari legate de aceasta prezentare


• 30 de minute – intrebari legate de experienta profesionala, preocupari legate de perfectionarea
continua, respectarea Codului etic si profesional.

Periodic, atestarea va fi actualizata.




Piata de consultanta din Romania este
dispusa sa absoarba multi profesionisti

Industria de consultanta in management creste si se diversifica tot mai mult de la an la an. Daca inainte de 2005 prin consultanta in management se intelegea oferirea de consiliere si asistenta independenta in probleme de management, dupa 2005 intelesul a inceput sa devina tot mai cuprinzator. Acum, consultanta in management reprezinta servicii profesionale de consultanta de afaceri si tehnologia informatiei, dezvoltare si integrare, externalizare, resurse umane, training si marketing.



• Consultanta in Europa


Dimensiunea pietei de consultanta: aproximativ 50 de miliarde euro
Rata anuala de crestere: 4%
Numarul companiilor de consultanta in management: 60.000
Numarul consultantilor in management: 315.000



• Consultanta in Romania


Dimensiunea pietei de consultanta: aproximativ 0,2 miliarde euro
Rata anuala de crestere: peste 20%
Numarul companiilor de consultanta in management: 600
Numarul consultantilor in management: aproximativ 2.500






Sfatul consultantului

Ce diferentiaza un profesionist de un diletant?
In urmatoarea perioada, cei mai periculosi pentru mediul economic pot fi falsii specialisti si/sau cei care nu livreaza ceea ce promit. De aceea, imi permit cateva recomandari care pot fi utile clientilor:


a) Cereti CV-ul consultantului si evaluati:


– pregatirea formala, ca durata, intensitate si cat de recenta este;


– experienta practica (un profesor / academician poate avea pregatire formala, insa poate nu mai are timp sa si lucreze practic). Dumneavoastra decideti daca doriti sa va lasati organizatia pe mana cuiva care stie doar teorie sau care are si implementari concrete.


b) Verificati daca lucreaza intr-o echipa/ colectiv/firma, caci partea practica a acestei profesii se invata prin participarea la mai multe proiecte, in grup si prin discutiile initiale, pe parcurs, ulterioare si prin observarea implementarii si rezultatelor obtinute la clienti.


c) Verificati pe internet orice alte informatii despre consultantul/firma in cauza. Cu cat sunt mai multe date verificabile si mai multa transparenta, cu atat puteti asocia mai multa credibilitate.
Onorariul (tariful per ora sau pentru intreaga misiune) nu este un indiciu concludent. Mai degraba, ar trebui sa fiti ingrijorati daca este mai mic de 180 euro/zi sau mai mare de 1.000 euro/zi. Insa trebuie corelat si cu nivelul de competenta, caci exista urmatoarele niveluri:


– Junior consultant: 6-24 luni de experienta;


– Consultant: 2-7 ani de experienta;


– Senior consultant: 5-12 ani de experienta.


Aceasta experienta trebuie sa o corelati si cu industria (sectorul) si tipul misiunii. Exemplu: daca va trebuie un studiu de fezabilitate in domeniul textil, ati putea accepta (echivala) experienta cuiva care a facut mai mult de 5-7 studii de fezabilitate in alte domenii si totusi cunoaste industria in cauza, insa din alte tipuri de misiuni (de exemplu, evaluari). Nu ar fi recomandabil sa luati pe cineva care a facut numai in facultate teorie despre textile si stie doar teorie despre studii de fezabilitate sau este doar economist.

Exista tipuri de contracte specifice pentru consultanta.

Este bine sa existe anexe cu angajamente de confidentialitate (chiar cu sume precizate pentru incalcarea acestora si, in unele cauze, si pentru daune interese). Totusi, nu puteti cere exclusivitate unui consultant referitor la o industrie sau un tip de lucrare, caci aceasta este profesia lui, insa ii puteti cere ca o perioada de timp (6-24 de luni) sa se angajeze sa nu lucreze o misiune foarte apropiata. In acest caz, trebuie sa fiti pregatit sa platiti o compensatie suplimentara pentru o astfel de clauza.






Pe piata de consultanta
intra in forta asiaticii

Capital: Ce parere aveti despre piata de consultanta din Romania?


Peter Sorensen: La fel ca si in tarile vecine, s-au format grupuri mici de consultanti, care au inceput sa creasca. Romania incepe sa se pozitioneze bine pe piata internationala. Parerea mea, desigur, se bazeaza pe cei pe care-i cunosc. Acestia sunt la fel de buni ca oricare alti consultanti din lume. Problema este ca sunt inca putini ca numar. Cand vor fi 250 de consultanti certificati, o sa fie altceva.



Capital: Nu-i vor “sufoca” firmele de consultanta care vor veni dupa integrare in Romania?


Peter Sorensen: Marile firme de consultanta sunt deja in Romania. Problema nu este competitia, ci faptul ca sunt prea multi care vor avea nevoie de ajutor. Trebuie consultanti pentru toate categoriile de intreprinderi, de la cele mici, pana la cele mari. Cu siguranta, vor trebui imbunatatite si afacerile din portofoliul statului.



Capital: Dar vor managerii romani sa solicite ajutorul consultantilor?

Peter Sorensen: Consultantii romani sunt prea modesti si nu se vand la valoarea lor. Or, asta nu trebuie sa se mai intample. In plus, trebuie sa inceapa sa inteleaga ce inseamna globalizarea. Sa inteleaga ca lucrurile pot fi facute si altfel. Sa accepte unde se fac lucrurile cel mai bine. Pentru asta, este nevoie de o minte deschisa. Trebuie multe de facut pentru integrarea afacerilor in Uniunea Europeana.



Capital: Cine se misca cel mai bine pe piata de consultanta din perspectiva geografica si a globalizarii afacerilor?

Peter Sorensen: Depinde foarte mult de oameni. Europenii au ceva traditie in integrare. Asiaticii sunt foarte dornici sa invete, sunt inteligenti si au capacitatea de a asculta. Asiaticii cresc nu numai in concurenta, ci si ca piata de consultanta. Americanii au un standard inalt de consultanta si o buna experienta. Din perspectiva globalizarii afacerilor, europenii si asiaticii se misca insa mai bine.



Capital: In ce zone ale lumii s-a dezvoltat mai bine consultanta in management?
Peter Sorensen: Uniunea Europeana este intr-o pozitie privilegiata pentru ca oamenii sunt calificati si inteleg foarte bine obiectivele.



Capital: Ce probleme au managerii europeni?

Peter Sorensen: Deschiderea catre tot ceea ce este nou reprezinta o problema, cum problematic ar putea fi si apelul la traditie in locul ratiunii. Eu sunt insa foarte optimist, in special datorita tendintelor inregistrate in ultimii cinci ani.



Capital: Care sunt tarile europene in care consultanta s-a dezvoltat cel mai mult in acesti ani?

Peter Sorensen: Am constatat un grad ridicat de performanta in consultanta in Marea Britanie, Olanda, tarile scandinave, Germania si Franta. Eu fac evaluarea institutelor de consultanta in management in toata Europa, dar nu numai. Din aceasta perspectiva, pot sa va spun ca nivelul creste foarte repede si in Europa de Est si de Sud. Pentru a imbunatati cadrul de dezvoltare al acestei profesii, am creat un grup special care se va ocupa de etica profesionala in domeniul consultantei si va urmari indeaproape tot ceea ce se intampla in cadrul asociatiei la nivel international.



Peter Sorensen este, de anul trecut, presedintele celei mai prestigioase institutii de consultanta din lume, ICMCI, International Council of Management Consultants Institutes. Zilele trecute, a venit in Romania pentru a verifica modul in care sunt respectate standardele de certificare internationala a consultantilor romani. Se pare ca lucrurile merg bine. Cel putin pe hartie.