Intel a dezvăluit informaţii despre noile procesoare Core 2011

Dadi Perlmutter, Executive Vice President şi General Manager al Intel Architecture Group a dezvăluit informaţii despre caracteristicile viitoarelor procesoare 2011, programate să intre în productie la sfârşitul acestui an. Cunoscute sub numele de cod Sandy Bridge, cip-urile vor fi bazate pe noua microarhitectură Intel denumită “visibly smart”, dezvoltată în fabricile Intel folosindu-se procesul de producţie pe 32nm* (1 nm=o miliardime dintr-un metru) ce include a doua g

Dadi Perlmutter, Executive Vice President şi General Manager al Intel Architecture Group a dezvăluit informaţii despre caracteristicile viitoarelor procesoare 2011, programate să intre în productie la sfârşitul acestui an.

Cunoscute sub numele de cod Sandy Bridge, cip-urile vor fi bazate pe noua microarhitectură Intel denumită “visibly smart”, dezvoltată în fabricile Intel folosindu-se procesul de producţie pe 32nm* (1 nm=o miliardime dintr-un metru) ce include a doua generaţie de tranzistori cu poartă de metal şi constantă dielectrică ridicată.

Noua familie de procesoare va include o nouă arhitectură ce va permite motorului grafic integrat să partajeze resurse, cum ar fi memoria cache, cu nucleul de procesare pentru a mări performanţa de calcul şi cea grafică, menţinând în acelaşi timp eficienţa energetică.

Noile chip-uri 2011 vin însoţite de asemenea de Intel Advanced Vector Extensions (AVX).  AVX oferă o performanţă sporită, o funcţionalitate îmbunătăţită şi permite o gestionare mai bună a datelor, precum şi rearanjarea şi sortarea lor. Noul set de instrucţiuni pe 256 biţi accelerează floating point-ul unor aplicaţii cu cerinţe mari de sistem, cum ar fi programele de editare a fotografiilor sau cele ce permit crearea de conţinut video.

Laptop-uri şi PC-uri dotate cu cea de-a doua generaţie a procesoarelor Intel Core sunt aşteptate să apară la începutul anului viitor. 

SURSA
: Intel