Intel, cel mai mare producător de cip-uri la nivel mondial, a convenit preluarea furnizorului de softuri de securitate McAfee, pentru 7,68 miliarde de dolari, în vederea extinderii pe segmentul de profil.
Acţionarii McAfee vor primi 48 de dolari pe acţiune, cu 60% peste preţul de închidere al titlurilor atins miercuri, se arată într-un comunicat al Intel.
Preluarea McAfee, companie devansată în domeniul aplicaţiilor de securitate de Symantec, va permite Intel să îşi extindă operaţiunile în domeniul aparaturii wireless.
Directorul general al Intel, Paul Otellini, încearcă să relanseze astfel eforturile Intel de a pătrunde şi pe piaţa telefoanelor mobile.
Cip-urile fabricate de Intel intră în componenţa a peste 80% din PC-urile la nivel mondial, dar nu sunt incluse şi pe telefoane mobile.
Acţiunile McAfee s-au apreciat cu 18,37 dolari, respectiv cu 61%, la 48,3 dolari pe unitate, înainte de deschiderea tranzacţiilor de la New York.
De la începutul acestui an, titlurile acestei companii se depreciaseră cu 26%, până în momentul anunţului Intel.
SURSA: Mediafax