Intel, cel mai mare producător de procesoare din lume, a anunţat că va cumpăra compania producatoare de software Wind River Systems, pentru care va plăti 884 milioane de dolari. Acordul va fi încheiat în această vară, iar Wind River va deveni subsidiară a grupului. Intel, care deţine 80% din piaţa mondială a procesoarelor pentru PC-uri, a fost afectată de scăderea vânzărilor în contextul crizei economice şi este forţată să intre pe noi segmente de piaţă. Astfel, ac
Intel, cel mai mare producător de procesoare din lume, a anunţat că va cumpăra compania producatoare de software Wind River Systems, pentru care va plăti 884 milioane de dolari. Acordul va fi încheiat în această vară, iar Wind River va deveni subsidiară a grupului.
Intel, care deţine 80% din piaţa mondială a procesoarelor pentru PC-uri, a fost afectată de scăderea vânzărilor în contextul crizei economice şi este forţată să intre pe noi segmente de piaţă. Astfel, achiziţia Wind River Systems va fi oportunitate pentru compania americană.
Tranzacţia va permite Intel să pătrundă cu procesoarele sale în noi game de produse electronice şi în dispozitivele mobile wireless. Wind River Systems distribuie versiuni ale sistemului de operare Linux pe care îl adaptează şi pentru diverse terminale mobile care pot accesa Internetul.
Aceasta este cea mai mare achiziţie a Intel de la venirea lui Paul S. Otellini la conducerea companiei, în 2005.
Potrivit lui Bill Kircos, purtătorul de cuvânt al Intel, preluarea Wind River Systems ar putea genera venituri de miliarde de dolari anual din vânzarea de procesoare pentru dispozitive precum sistemele de navigaţie. Intel furnizează deja procesoare pentru sistemele audio încorporate în modelele BMW.
SURSA: „New York Times”