CEO-ul companiei, Brian Krzanich, a anunţat un plan de restructurare care va afecta 12.000 de angajaţi ai Intel la nivel global. Printre aceştia s-ar putea afla şi cei 168 de oameni care lucrează în biroul din Pipera, inaugurat în 2010.
“Nu avem informaţii oficiale în legătură cu acest subiect, la acest moment. Nu pot să confirm ceea ce a apărut în presă. Singurele informaţii pe care le avem sunt cele din anunţul oficial făcut de CEO-ul companiei”, a declarat Andreea Sanda Marketing & PR Manager Central Eastern Europe Intel.
Intel Corporation a deschis în 2010, la Bucureşti, un centru de cercetare şi dezvoltare software, în urma unei investiţii în valoare de câteva milioane de euro, reprezentând primul proiect greenfield realizat de compania americană în acest sector în Europa. Centrul dezvoltă soluţii pentru o gamă largă de dispozitive inteligente bazate pe arhitectura Intel. La biroul din Pipera lucrau, în 2014, 168 de oameni, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Tot în 2014, Intel a înregisrat afaceri de 12,4 milioane de euro şi un profit de aproape 900.000 de euro.
Intel a decis să deschidă un centru în România ca urmare a succesului Wind River, firmă prin care Intel dezvoltă software la Galaţi. În Europa Intel are 19 astfel de centre de cercetare, iar la nivel mondial 50 de laboratoare în 20 de state. Intel este cel mai mare producător mondial de microprocesoare din lume.