cerc de oficiali, potrivit unor martori ai discutiei citati de ziarul The Wall Street Journal Europe. Un astfel de „club” mafiot functioneaza in cazul proiectelor de constructii, unde un contractor corupt roteste furnizorii de ciment in functie de comisioanele, oficiale sau neoficiale pe care le primeste. Spitzer a acuzat cel mai mare broker de asigurari din lume, Marsh & McLennan, ca a jucat rolul contractorului corupt, indreptand preferential afaceri catre anumiti asiguratori de la care a colectat comisioane mari si inseland astfel clienti corporativi. Intelegerile au functionat in familie: fii presedintelui companiei de asigurari AIG, Maurice R. „Hank” Greenberg, se afla la conducerea brokerului Marsh & McLennan si a reasiguratorului Ace. Sperand intr-o reducere a pedepsei proprii, atat AIG, cat si asiguratorul Hartford Financial Services Group si un angajat al Ace au acceptat sa coopereze cu procurorii, aratand cum au lucrat cu Marsh pentru a insela clientii. De la Marsh, ale carui actiuni au scazut in urma scandalului cu circa 37%, verificarile s-au extins si la reprezentanta din Chicago a celui de-al doilea broker din piata, AON. Schema nu este foarte complicata si poate functiona aproape oriunde. O companie vrea sa incheie o asigurare si angajeaza un broker pentru a-i alege cea mai buna polita din piata. Brokerul aduce oferta firmei de asigurari care ii plateste cele mai mari comisioane si o oferta mult mai scumpa sau falsa din partea altui asigurator. Clientul alege prima oferta si crede ca a facut o afacere buna. Brokerul isi colecteaza comisionul si de la client, si de la asigurator. Valentin tuca, presedinte Marsh Romania si director de dezvoltare al companiei pentru Europa de Est, spune ca „Marsh ia in serios acuzatiile facute publice de procurorul general Spitzer, coopereaza la investigatie, prioritar fiind sa determine orice incidenta a unui comportament inadecvat si sa se ocupe in mod corect de orice actiune gresita”. Cat priveste situatia din Romania, nu am putut obtine informatii despre semnarea in trecut a unei intelegeri de impartire a pietei intre Marsh si un asigurator. „In momentul de fata, nu functioneaza nici o astfel de intelegere, nu avem venituri din market sharing agreement”, spune tuca, precizand ca in plasarea riscurilor clientilor Marsh lucreaza in Romania cu noua asiguratori, iar ponderea primelor plasate la AIG – o cincime – nu este cea mai mare. Investigatiile din SUA ridica o problema serioasa. Faptul ca brokerii de asigurari, care ar trebui sa reprezinte doar interesul clientilor, sunt platiti atat de acestia, cat si de companiile de asigurari poate conduce la situatii in care se actioneaza in detrimentul clientilor, daca avantajele oferite de asigurator sunt mai mari. In SUA, unde exista legi puternice antitrust, astfel de practici au ajuns sa fie si investigate. Ele pot exista insa oriunde, iar Romania nu face exceptie. „Discutam cu brokerii pentru imbunatatirea legislatiei in domeniu. Societatile de asigurare nu ar trebui sa plateasca, asa cum fac de obicei, comisioane de intermediere brokerilor. Platile catre brokeri trebuie sa intre doar in cheltuielile clientului”, arata vicepresedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Gheorghe Cismaru. Potrivit afirmatiilor sale, directionari preferentiale de polite catre anumiti asiguratori se intampla in cazul asigurarilor medicale de calatorie in strainatate, unde societatile cu cele mai mici tarife de prima, preferate adesea de brokeri, au si cele mai multe plangeri de neplata a despagubirilor. Un alt caz este cel al asigurarii obligatorii auto (RCA). Pentru a asigura masinile unei companii mari, asiguratorii sunt dispusi sa plateasca brokerului care are contractul respectiv si comisioane normale, si diferite comisioane de consultanta (pentru „studierea pietei”, spre exemplu). Pe segmentul auto, comisioanele brokerilor pot ajunge pana la 18-20%, iar la property sunt chiar mai mari. Valentin tuca spune ca brokerii au inceput sa incaseze mai putin din comisioanele clasice, tot mai mult teren fiind castigat de incasarile din „fees” (taxe de consultanta). Cele din urma au in prezent o pondere de circa 10%, fata de acum cativa ani, cand totul era comision.
Intelegere intre Marsh si AIG pentru inselarea asiguratilor
28 octombrie 2004, 12:00
Ultima modificare în 28 octombrie 2004, 15:00
cerc de oficiali, potrivit unor martori ai discutiei citati de ziarul The Wall Street Journal Europe. Un astfel de "club" mafiot functioneaza in cazul proiectelor de constructii, unde un contractor corupt roteste furnizorii de ciment in functie de comisioanele, oficiale sau neoficiale pe care le primeste. Spitzer a acuzat cel mai mare broker de asigurari din lume, Marsh & McLennan, ca a jucat rolul contractorului corupt, indreptand preferential afaceri catre anumiti asiguratori de la care a cole
Etichete: arhiva,
marsh
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook