Inteligenţa artificială, folosită în război? Acesta pare a fi planul pus la cale în China
China ar putea folosi inteligenţa artificială pe câmpul de luptă, în scop militar. Cercetători din China, inclusiv cei din cadrul Armatei chineze, au preluat o tehnologie publică dezvoltată de Meta și au modificat-o pentru a crea o inteligență artificială cu aplicații militare potențiale.
Jurnaliştii agenţiei Reuters menționează că unele dintre aceste studii au fost realizate de instituții asociate cu armata chineză, potrivit unor lucrări academice și analiștilor.
Un grup de șase cercetători chinezi, care activează în cadrul a trei instituții științifice, inclusiv două afiliate Armatei chineze (Academia de Științe Militare), a publicat în iunie o lucrare în care explică modul în care au utilizat o versiune inițială a unui program de inteligență artificială, numit Llama, pentru a crea o nouă unealtă AI, denumită ChatBIT.
Informații utile pentru sprijinirea deciziilor în timpul operațiunilor militare
Această inteligență artificială a fost concepută special pentru a susține conversații și a răspunde la întrebări legate de activitățile militare, având scopul de a oferi informații utile pentru sprijinirea deciziilor în timpul operațiunilor militare.
Testele au indicat că ChatBIT a performat foarte bine în sarcinile pentru care a fost proiectat, depășind alte programe AI.
Cu toate acestea, nu există informații publice despre utilizarea sa efectivă în operațiuni militare.
Sunny Cheung, un specialist în tehnologie, afirmă că acest caz demonstrează cum armata chineză folosește deliberat programe americane disponibile publicului pentru a-și dezvolta tehnologiile militare.
Guvernul SUA este îngrijorat de riscurile asociate cu aceste tehnologii disponibile publicului
Deși Meta nu își dorește ca produsele sale să fie folosite în scopuri militare, este dificil să împiedici o astfel de utilizare odată ce acestea sunt lansate.
Compania își dorește ca aceste tehnologii să fie accesibile oricui pentru dezvoltare, în timp ce guvernul american este îngrijorat de riscurile asociate cu acestea, mai ales în contextul unei competiții globale intense.