Compania de asigurari INTERAMERICAN Romania a incheiat anul fianciar 2006 cu un volum de prime brute subscrise de peste 15 milioane de euro, consemnand astfel o crestere de 14% fata de anul 2005, se arata intr-un comunicat al companiei. Creşterea cea mai mare, respectiv de 23% faţă de anul 2005, este înregistrată pe sectorul asigurărilor de viaţă. Cuantumul primelor brute subscrise pe această clasă de asigurări a atins valoarea de peste şapte milioane de euro.

“Suntem mândri de rezultatele obţinute. Din datele preliminare pe care le deţinem, în domeniul asigurărilor de viaţă ne situăm între primele 4 companii, din punct de vedere al ratei de creştere în 2006, o creştere realizată aproape exclusiv prin eforturile propriei noastre reţele de consultanţi de asigurări. Rezultatele spitalului Euroclinic, de asemenea, confirmă valoarea unei strategii orientate spre calitate fara compromisuri”, spune Timo van Voorden, CEO si preşedinte INTERAMERICAN Romania Group.

Clasa asigurărilor generale a cunoscut o creştere de 5% faţă de anul 2005 şi a subscris un volum de prime în valoare de 7,3 milioane de euro, pe fondul abordării prudente a sectorului de asigurări auto, cu daunalitate ridicată, combinată cu o creştere în sectorul asigurărilor de bunuri (în special locuinţe). 

Potrivit comunicatului, asigurările de viaţă legate de investiţii au marcat o creştere de 99% faţă de anul 2005, fapt susţinut de evoluţia fondurilor de investiţii administrate de INTERAMERICAN. Segmentul asigurărilor de sănătate a marcat o creştere de 141% faţă de acceaşi perioadă a anului 2005. Performanţa se datorează politicii de expansiune a reţelei de sănătate Medisystem. În acest moment, reţeaua Medisystem, din care face parte şi primul spital privat Euroclinic, deţine peste 75 de furnizori de servicii medicale cu peste 1000 de medici generalişti şi specialişti şi asigură acoperire pentru 16 oraşe: Bucureşti, Buzău, Focşani, Iaşi, Cluj, Tg. Mureş, Braşov, Alba Iulia, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea, Sibiu, Constanta, Satu Mare şi  Baia Mare.

Solvabilitatea INTERAMERICAN se mentine potrivit companiei, peste nivelul minim cerut, respectiv de 230% la asigurările de viaţă, şi de 430% la asigurările generale şi de sănătate.

INTERAMERICAN este membră a concernului european Eureko, înregistrat la Utrecht-Olanda şi prezent în peste 10 ţări europene. Compania a inregistrat in anul 2005 o cifră de afaceri de peste sase miliarde de euro. Eureko este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, a cărui principală activitate se desfăşoară în domeniul asigurărilor.

Sursa: Capital 14 Februarie 2007