Interdicția care se aplică în toată România. Se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani

inchisoare, puscarie

SURSA FOTO: Pexels

Bobi, bărbatul din Moinești deghizat în măicuță, a fost reținut pe 31 octombrie de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Bacău, fiind suspectat de înșelăciune după ce cerea bani pentru o presupusă intervenție medicală.

Bobi, bărbatul deghizat în măicuță, a fost reținut de polițiști

Polițiștii au reținut un bărbat de 31 de ani din Moinești, județul Bacău, care s-a deghizat în măicuță și a cerut bani de la trecători pentru o presupusă intervenție medicală, conform anunțului făcut de IPJ Bacău.

Bărbatul a fost prins în flagrant delict de oamenii legii din cadrul Biroului Investigații Criminale Bacău, pe 31 octombrie, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

„Cel în cauză era deghizat în măicuţă şi ar fi pretins şi primit de la un bărbat de 37 ani, din comuna Margineni, o sumă de bani, necesară unei presupuse intervenţii medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, citată de Agerpres.

Ce măsuri au luat autoritățile

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru înșelăciune și va fi prezentat instanței cu propunerea de a i se aplica o măsură preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit unor clipuri postate pe rețelele sociale, bărbatul, cunoscut sub numele de Bobi, se plimbă din oraș în oraș, îmbrăcat în măicuță, cerșind pe străzi. Acesta își schimbă vocea pentru a părea feminin și cere bani.

Conform informațiilor de pe rețelele sociale, Bobi practică cerșetoria de ceva timp și a devenit cunoscut pe majoritatea platformelor pentru modul în care își justifică acțiunile. Imaginile cu falsa măicuță Bobi pot fi găsite pe YouTube, TikTok și alte platforme.

Bărbatul este cunoscut deja în toată țara

Bobi, bărbatul deghizat în măicuță, a explicat într-un videoclip cum reușește să facă mii de lei, fiind unul dintre cei mai talentați cerșetori din România. A fost depistat de polițiști în mai multe orașe și este cunoscut pentru că cerșește pe străzile marilor orașe. Până acum, a fost prins de multe ori și a acumulat zeci de amenzi.

„Daca iau hainele astea pe mine, iau 10 lei, 20 de lei de la cineva, am făcut și 5.000 de lei. Polițiștii te găsesc pe calculator că ești suspect. Nu am plătit niciuna (n.r. – amenzi), păi, ce fac dacă plătesc 2, 3, 4 amenzi, nu mai rămân cu nimic.

Am multe amenzi pentru cerșetorie, doar nu dau în cap nimănui. Mereu am hainele de măicuță la mine. Dacă nu aș avea hainele acestea, nu aș putea trăi. Dacă te duci la cerșit așa, îmbrăcat normal, te scuipă omul când te vede”, povestea Bobi într-un videoclip pe platforma TikTok, potrivit BZI.