Ce se întâmplă cu primarii care împușcă urșii?

Elena Lasconi, președintele Uniunii Salvați România (USR) și primar al orașului Câmpulung Muscel, a făcut un apel ferm pentru modificarea legislației actuale, care, în opinia sa, limitează capacitatea autorităților locale de a acționa eficient în cazurile în care urșii pătrund în localități.

Această propunere vine în urma unui incident tragic în care o turistă de 19 ani a fost ucisă de un urs pe un traseu popular din masivul Bucegi, eveniment care a determinat convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a revizui legislația existentă.

Lasconi a subliniat dificultățile cu care se confruntă ca primar în gestionarea situațiilor de acest fel.

“De ani de zile discutăm despre urşi care vin tot mai aproape de casele noastre. Ni s-a întâmplat şi nouă la Câmpulung. Ursul a ajuns în curtea mea şi în curţile multor câmpulungeni, pe stradă, pe bulevard şi în locurile de joacă. Şi, ca primar, am putut face puţine lucruri. Nu te lasă actuala lege!”, spune ea.

Ea a insistat că este esențial ca primarii să aibă atribuții clare și directe în astfel de situații.

”Din respect pentru viaţă, pentru români, orice modificare a legii ar trebui să stabilească atribuţii clare primarului. Pe cât de mult iubesc animalele, sunt cât se poate de categorică. Dacă ursul apare pe străzile oraşului, în gospodării, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat.”, continuă Elena Lasconi.

Primarii riscă dosare penale dacă împușcă urșii

În prezent, primarii riscă dosare penale dacă ordonă împușcarea urșilor, chiar și în situații de pericol iminent.

”Aşa cum arată legislaţia acum, niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare, pentru că riscă dosar penal. Pe legea de acum, în vreme ce ursul se plimbă prin curţile sau chiar casele oamenilor, pe stradă sau în locurile de joacă, primarul trebuie să acţioneze pe paşi. Gradual”, afirmă Elena Lasconi.

Elena Lasconi
SURSA FOTO: Facebook/Elena Lasconi

Intervenții rapide pentru prevenirea tragediilor

Elena Lasconi critică faptul că primarii trebuie să aștepte ca urșii să atace oamenii înainte de a putea interveni.

„Cu alte cuvinte, să așteptăm tragedia ca să putem interveni. Nu! Trebuie schimbat ceva”, a declarat ea.

Aceasta a mai spus că este necesară o intervenție rapidă atunci când urșii ies din habitatul lor natural și pătrund în comunități umane. Emoția și furia nu sunt soluții eficiente; în schimb, soluțiile raționale, bazate pe date și argumente, sunt esențiale.

urși
SURSA FOTO: Dreamstime

Apel către partidele parlamentare

În calitatea sa de președinte de partid parlamentar și primar, Elena Lasconi solicită celorlalte partide parlamentare să susțină propunerea USR de a acorda primarilor dreptul de a interveni fără riscul de a fi inculpați penal atunci când urșii intră în localități.

”Raţional, ca preşedinte de partid parlamentar, ca primar, cred că primul pas pe care îl putem face este să dăm primarului posibilitatea de a da imediat dispoziţie vânătorului să împuşte sau nu ursul care a intrat în comunitate. Dacă nu facem ceva acum, o să mai moară mulţi oameni şi curând ne trezim cu ursul în Piaţa Victoriei. De aceea solicit celorlalte partide parlamentare să susţină propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fără să rişte dosar penal, atunci când urşii intră în comunitate”, adaugă ea.

În final, Elena Lasconi a precizat că „Viața omului e sfântă!”. Drept urmare, ea a subliniat urgența și importanța acestei modificări legislative pentru protejarea vieții cetățenilor.