UPDATE Interdicția lui George Simion. Ciolacu arată documentul: Am acceptul părţii ucrainiene

Marcel Ciolacu

SURSA FOTO: Dreamstime

Premierul României, Marcel Ciolacu, poate face public motivul interdicției lui George Simion în Ucraina, întrucât a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public documentul.

UPDATE

Guvernul României a făcut public documentul primit din partea părţii ucrainene, cu acceptul autorităţilor de la Kiev.

Documentul referitor la George Simion

„În conformitate cu ordinul Primului Ministru al Ucrainei Denis Șmihal, ca răspuns la scrisoarea Primului Ministru al României, domnul Marcel Ciolacu, dorim să vă informăm că Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să aplice o măsură administrativă restrictivă sub forma unei interdicții de călătorie în Ucraina împotriva deputatului în Parlamentul României Simion George.

Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile cu privire la activitățile antiucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia.

Declarațiile lui Simion George au drept scop discreditarea Ucrainei pe arena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei.

În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră”, scrie în documentul respectiv.

Ştirea iniţială

Marcel Ciolacu poate face public motivul interdicției lui George Simion în Ucraina

În ultimele zile, premierul României, Marcel Ciolacu, s-a confruntat cu o presiune publică pentru a clarifica ce informații a primit, în calitate de prim-ministru al țării, despre interdicțiile aplicate lui George Simion în Republica Moldova și Ucraina, fie prin canale directe, fie prin serviciile de intelligence din România.

În urma acestei situații, el a început demersurile necesare. Din partea Republicii Moldova, răspunsul a fost simplu: măsurile luate acum câțiva ani au rămas neschimbate, fără informații suplimentare. Marcel Ciolacu a recunoscut că nu cunoaște în detaliu istoria acestor decizii.

Din partea Ucrainei, însă, a primit un răspuns scris oficial. Premierul României a discutat atât cu colegii săi, cât și direct cu autoritățile ucrainene. Acum, el are acordul acestora pentru a face public documentul, ținând cont de contextul și presiunea publică.

Deși el nu consideră că acest document ar trebui publicat pe site-ul oficial al Guvernului României, oricine dorește să îl vadă poate face o solicitare conform Legii nr. 544 privind accesul la informații publice. Răspunsul va fi trimis rapid, inclusiv o copie a documentului.

Ciolacu: Aici este miezul, să aflăm adevărul din Ucraina

Marcel Ciolacu este deschis să ofere clarificări pentru cei interesați să afle adevărul despre cazul lui George Simion. Totuși, el a evitat să comenteze atacurile politice din campania electorală, făcând referire la o eventuală provocare din partea lui Nicolae Ciucă.

„Am văzut de câteva zile această presiune de a se afla ce am primit eu în funcţie de prim-ministru, direct sau prin serviciile de intelligence din România, cu privire la interdicţiile din Republica Moldova şi din Ucraina ale lui George Simion. Şi atunci am început demersurile. În Republica Moldova, răspunsul a fost unul foarte simplu, s-au menţinut lucrurile şi măsurile luate acum câţiva ani, parcă era Dodon sau cine era preşedinte, nu cunosc toată istoria, deci nu au dat lucruri suplimentare şi, cu adevărat, din Ucraina mi-a venit un răspuns scris.

Am vorbit colegii mei, am vorbit şi eu direct şi mă bucur să vă anunţ că, din acest moment – pentru că totuşi consider că nu e un document care trebuie pus pe site-ul Guvernului României – Din acest moment, cine va face solicitare pe 544, imediat va primi răspunsul cu documentul în copie primit de la autorităţile din Ucraina.

În acest moment, am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document, explicând contextul şi presiunea publică. Aţi făcut solicitare pe 544, nu mie, la Cancelaria primului ministru, la Guvernul României, nu cunosc procedurile exacte, imediat veţi primi răspunsul.

Suntem în campanie, nu vreau să-i răspund domnului Ciucă. Presupun că aici este miezul, să aflăm adevărul din Ucraina. Răspunsul. Vreţi să ştiţi adevărul? Faceţi solicitare pe 544 şi eu vă dau scrisoarea venită din Ucraina, în ceea ce îl priveşte pe domnul Simion”, a spus premierul României, Marcel Ciolacu, în cadrul unei declarații de presă ce a avut loc vineri, 15 noiembrie 2024.