Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 17 aprilie, o lege importantă pentru România. Aceasta va modifica complet un domeniu aprig discutat în ultima perioadă. Despre ce este vorba, de fapt?
Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează păcănelele
Miercuri, Preşedintele Klaus Iohannis a dat undă verde unei legi care validează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023, ce aduce modificări şi completări la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii de jocuri de noroc.
Totodată, legea afectează şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013, care priveşte înfiinţarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, precum şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009.
După ce Camera Deputaţilor a aprobat propunerea, Alfred Simonis, membru al Partidului Social Democrat, a subliniat într-o intervenţie în plen că aceasta reprezintă un început important și o primă reuşită în confruntarea cu industria jocurilor de noroc. Astfel, majoritatea sălilor de jocuri deschise vor trebui să își închidă activitatea în peste 90% din localităţile din România.
Scopul principal al actului normativ este:
- să stabilească niveluri mai ridicate pentru taxele legate de obținerea licenței pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc
- să interzică consumul de băuturi alcoolice în locații dedicate acestor activități
- să introducă un registru al companiilor și sediilor acestora
- să crească sumele garantate de către companii
- să impună obligativitatea operatorilor din domeniu de a-și avea sediul social în România
În plus, conform acestui act normativ, statul poate emite licențe numai către companiile înregistrate în România sau către persoanele juridice conform legii dintr-un stat membru al Uniunii Europene, din statele semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, care au stabilit un sediu permanent în România.
Cum se vor impozita veniturile sălilor de jocuri de noroc?
Suma obținută din contribuțiile plătite de organizatorii de jocuri de noroc licențiați către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este direcționată către bugetul de stat în proporție de 70%, din conturile specifice în care au fost colectate aceste fonduri, în decurs de 5 zile lucrătoare de la sfârșitul lunii în care au fost colectate.
Restul de 30% din sumele totale încasate este utilizat pentru finanțarea activităților derulate din venituri proprii.
În plus, în vederea protejării jucătorilor și a persoanelor expuse riscului, acest act normativ introduce o interdicție referitoare la vânzarea băuturilor alcoolice în incintele dedicatelor jocurilor de noroc.
De asemenea, pentru a încuraja respectarea unor standarde profesionale fundamentate pe principii de etică și integritate, se propune introducerea unei interdicții care să împiedice membrii Comitetului de Supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) să participe la jocuri de noroc.
Pentru a lupta împotriva dependenței de jocurile de noroc și pentru a preveni această problemă, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) va administra o bază de date ce conține informații despre persoanele care:
- s-au autoexclus
- sau care sunt considerate indezirabile la nivel național
ONJN trebuie să instituie un registru public
Se prevede introducerea unei obligații pentru Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) de a menține și actualiza un registru public, accesibil online, ce conține informații despre operatorii licențiați/autorizați.
Aceste informații includ:
- adresa sediului social
- adresele fiecărui spațiu comercial în care se desfășoară activități de jocuri de noroc
- tipurile de jocuri de noroc autorizate pentru fiecare locație
- și detaliile despre mijloacele de joc licențiate/autorizate, cum ar fi seria și adresa acestora
„Spaţiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine astfel cum sunt acestea definite în art. 10 alin. (1) lit. e) din OUG 77/2009, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numarului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus”, mai arată legea promulgată.
Legea promulgată de șeful statului stabilește că activitățile de jocuri de noroc care sunt exploatate în comun trebuie să includă cel puțin una dintre operațiunile specifice acestui domeniu, precum operarea mijloacelor de joc, colectarea sau plata mizelor și câștigurilor, și altele, conform ordinului președintelui ONJN, emis în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.