Potrivit sursei citate, autorităţile din insula Guernsey „au suspendat temporar” începând de sâmbătă, ziua în care intră în vigoare Brexit-ul, accesul navelor de pescuit franceze în apele insulei anglo-normande.
„În cazul special al apelor insulei Guernsey, accesul pescarilor francezi la 6-12 mile este bazat pe Convenţia de la Londra, care expiră şi ea pe 31 ianuarie la miezul nopţii, în urma denunţării de către Regatul Unit”, reaminteşte ministerul într-un comunicat.
Dacă în urma contactelor cu Guernsey „accesul în aceste ape va fi menţinut până la sfârşitul anului”, la fel ca în cazul apelor britanice, pe timpul ajungerii la un compromis între UE şi Regatul Unit privind pescuitul, „pe plan administrativ, din cauza expirării Convenţiei de la Londra, modalităţile în care poate avea loc acest acces trebuie să fie reînnoite”, indică ministerul.
„Autorităţile din Guernsey au decis în această seară instituirea unui regim de autorizare individuală. Procedura de a solicita aceste autorizaţii urmează să fie introdusă săptămâna viitoare”, potrivit ministerului, care precizează că „în timpul acestei perioade, accesul navelor franceze în apele Guernsey este suspendat temporar”.
Pescarii din opt state membre UE sunt puternic dependenţi de apele britanice. Acestea reprezintă 30% din cifra de afaceri a pescarilor francezi.