Cei care își abandonează animalele vor avea de-a face cu amenzi masive. Legea este cât se poate de clară, iar sancțiunile ajung până la câteva zeci de mii de lei. O astfel de pedeapsă a primit recent un bărbat din Bihor.
Este strict interzis să-ți abandonezi animalele. Un bărbat din Bihor, care a abandonat 7 pui de câine în fața unei case din Paleu, a primit o amendă record.
Cei care își abandonează animalele vor avea de-a face cu amenzi masive
Individul aruncase plasa cu animalele dintr-o mașină. El a fost găsit în câteva zile, iar oamenii legii au aplicat o amendă de 17.000 de lei, atât pentru abandonarea puilor, cât și pentru că nu o sterilizase pe mama acestora.
Incidentul a avut loc pe raza localității Paleu, județul Bihor, la începutul lunii, conform informațiilor publicate de eBihoreanul.
Un localnic a găsit animalele și a sunat la 112. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor au preluat cazul și au constatat că puii de câine erau recent născuți.
Ulterior, reprezentanții IPJ Bihor au oferit mai multe informații.
„Căţeii au fost preluaţi de poliţişti şi plasaţi într-un adăpost de profil”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Polițiștii au pornit imediat pe urmele proprietarului
Polițiștii au pornit pe urmele proprietarului. În urma cercetărilor, oamenii legii au identificat atât autoturismul, cât și persoana care abandonase câinii.
Este vorba despre un bărbat de 68 de ani, din aceeași localitate, în curtea căruia a fost găsită şi mama puilor abandonaţi, potrivit sursei menționate.
Câinele este „de rasă comună, femelă, nesterilizată, în faza de lactație”, au transmis polițiștii.
Bărbatul a fost sancționat cu 17.000 de lei
Bărbatul a fost sancționat cu 17.000 de lei. Abandonarea celor 7 pui de câine a fost pedepsită cu o amendă de 12.000 de lei. Simultan, nesterilizarea mamei acestora a fost sancționată cu 5.000 de lei.
În urma faptei, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor au lansat un avertisment. Ei subliniază că abandonul animalelor se pedepsește cu amendă de la 6.000 la 12.000 lei.
Conform legii, sterilizarea câinilor de rasă comună este o obligaţie. Nerespectarea acesteia se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Biroul pentru Protecția Animalelor are ca scop combaterea și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală referitoare la animale și protecția acestora, regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și gestionarea câinilor fără stăpân precum și luarea de măsuri imediate pentru protejarea animalelor aflate în pericol.