Interesul pentru achiziţiile imobiliare în diferite colţuri ale lumii, considerate altădată atractive, precum Dubaiul, a scăzut din cauza recesiunii, informează publicaţia Herald Scotland.

Căutările pentru proprietăţile din Emiratele Arabe Unite – în special pentru Dubai – au scăzut cu 80 la sută în ultimii doi ani, informează un raport al companiei de schimb valutar Moneycorp şi al companiei imobiliare Rightmove.

Proprietăţile din Europa de Est au avut şi ele de suferit, interesul pentru Muntenegru şi România scăzând cu peste 75 la sută, iar Bulgaria şi Polonia înregistrând şi ele cereri cu mult reduse faţă de anii anteriori.

Există şi ţări în care interesul pentru achiziţionarea de proprietăţi imobiliare a crescut, de exemplu Olanda (+37 la sută), şi Germania (+32 la sută). Insula Barbados a înregistrat, de asemenea, o creştere a cererilor pentru proprietăţi, de aproximativ 18 la sută.

La nivel mondial, căutările pentru proprietăţile imobiliare din străinătate au scăzut cu 37 al sută în ultimii doi ani.

În opinia lui David Kerns de la Moneycorp, o cauză a scăderii interesului pentru proprietăţile imobiliare din alte ţări este şi deprecierea lirei sterline, pe fondul recesiunii mondiale.

SURSA: Agerpres