Preferințele românilor s-au schimbat în ultimul an de zile, odată cu pandemia de coronavirus, dar și cu războiul din Ucraina. Unul din patru români a devenit interesat de încheierea unei asigurări de viață, arată cel mai recent barometru realizat.
Cea mai recentă ediţie a Barometrului UNSAR – IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România arată că în jur de 30% dintre români susțin că principalul motiv pentru care ar încheia o asigurare de viață îl reprezintă veniturile mai mari.
De cealaltă parte, alți 25% dintre români spun că la bază stă o mai bună informare despre beneficiile asigurărilor, în timp ce alți 18% spun că este vorba despre o experiență nefericită. Studiul mai arată că unul din patru români spun că evenimentele din ultimul an au dus la o creștere a interesului pentru asigurările de viaţă.
Referitor la gradul de informare cu privire la asigurările de viață, sursa citată arată că patru din zece români spun că sunt bine și foarte bine informați. În ceea ce privește sursele de informare, principala sursă rămâne internetul, apoi televiziunea, 60% dintre români declarând că folosesc paginile web şi platformele de social media pentru a se interesa despre asigurări.
O nouă campanie dedicată tinerilor privind beneficiile asigurărilor de viață
Adrian Marin, preşedintele UNSAR, amintește și de noua campanie dedicată tinerilor care are ca scop o mai bună conştientizare a riscurilor la care ne expunem şi a beneficiilor pe care le aduc asigurările de viață, dar și de sănătate.
„Noua campanie #gatapentruVIAŢĂ este dedicată tinerilor între 18 şi 35 de ani şi are drept scop o mai bună conştientizare a riscurilor la care ne expunem şi a beneficiilor pe care le aduc asigurările de viaţă, cât şi cele de sănătate, în condiţiile în care deficitul de protecţie din România se situează la o valoare semnificativă”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR, potrivit unui comunicat al organizaţiei.
Directorul general al UNSAR, despre beneficiile unei asigurări de viață
La rândul său, Alexandru Ciuncan, director general al UNSAR, susține că nu este ușor pentru nimeni să se gândească la situații neprevăzute, însă este bine ca toată lumea să se protejeze din punct de vedere financiar.
„Nu este uşor pentru nimeni să se gândească la situaţii neprevăzute cum ar fi un accident sau o boală care îţi afectează viaţa de zi cu zi, cu atât mai mult pentru tineri. Ei sunt însă primii care trebuie să ştie că, indiferent de vârsta pe care o avem, este important să fim alături de cei dragi şi să ştim ce soluţii avem la îndemână pentru a ne proteja financiar”, a declarat Alexandru Ciuncan, director general al UNSAR.
Menționăm faptul că barometrul UNSAR – IRES a fost realizat în luna mai 2022, pe un eşantion format din 1.000 respondenţi cu vârsta între 18-50 de ani, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), cu o eroare maximă tolerată de ą3,1%, la un nivel de încredere de 95%.