Interlopii s-au dat cu dreapta?! Poza compromițătoare pentru un candidat la primărie. Imaginea care spune totul

Imagini incredibile ies la iveală. Dreapta vrea să elibereze Bucureștiul de PSD, dar se pare că are fix aceleași mijloace. A apărut o poză compromițătoare pentru unul dintre candidații la o primărie de sector.

PNL și USR PLUS au făcut echipă în București pentru a prelua Primăria Capitalei, primăriile de sector, dar și consiliile după ce PSD a controlat totul timp de patru ani în București.

Interlopii s-au dat cu dreapta?!

La una dintre primăriile de sector, mai exact la Primăria Sector 4 Alianța a propus-o pe Simona Spătaru, reprezentanta celor de la Plus. Chiar în ziua când a fost lansată candidatura, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat-o pe Simona Spătaru drept soluția potrivită pentru a elibera Sectorul 4 de interlopii lui Daniel Băluță, edilul în funcție.

La doar câteva zile după descoperim o imagine cu Simona Spătaru în campanie alături de un reprezentant al unui clan. În imagine, candidata Dreptei, abia sosită în București acum 4 ani din Suceava,  își face campane alături de Silviu Mototolea.

Silviu Mototolea este membru in CA al companiei de stat Romfilatelia, dar și verișorul soției interlopului asasinat Emi Pian,  în buletin Florin Mototolea.

Silviu Mototolea este vărul văduvei lui Emi Pian, al cărei nume de familie a fost preluat fostul lider interlop, asasinat de curând, după ce a fost dat în urmărire în străinătate.

Silviu Mototolea a intrat în familia temuților Duduieni încă de acum ani buni, de când verișoara lui primară s-a căsătorot cu Florin Duduianu, zis Emi, fiul del mare al celebrului Nicolae Duduianu, zis Pian.

Ulterior, Emi a preluat numele de familie al soției sale din cauza problemelor pe care le avea în străinătate. Așa a ajuns ca, din Duduianu, numele să i se transforme, dintr-o dată, în Mototolea. Iar odată cu schimarea numelui, a primit și un nou set de acte de identitate.

În paralel, vărul soției sale a intrat în politică, mai ales că aceata este și nepotul lui Marin Mototolea, primar al comunei giurgiuvene Valea Dragului.

Și acesta este certat cu legea, în condițiile în care a fost reținut recent de procurorii DNA într-un dosar cunoscut în presă sub numele de „Mită la Serviciul Parmise Giurgiu”, alături de șeful instituției, Dumitru Văduva.

Procurorii au arătat că, pentru bani, la Serviciul Permise din Giurgiu se obțineau permise pe nedrept, se făceau programări „peste rând” și se făceau înmatriculări cu prioritate.

Nepotul primarului, care a scăpat de arestul preventiv exclusiv din motive medicale, a fost numit, la data de 27 ianuarie, anul acesta, membru în consiliul de administrație al fabricii de timbre Romfilatelia.

”Se aprobă numirea domnului Mototolea Silviu Gabriel, în consiliul de administrație al ROMFILATELIA – S.A., pentru o perioadă de 4 luni, începând cu data de 27.01.2020, conform prevederilor art. 64 ind. 1 alin. 5 din O.U.G. nr. 109/2011.

Art. 2. Se aprobă împuternicirea dlui Ioan Cristescu, președinte al Consiliului de administrație al ROMFILATELIA, să semneze contractul de administrare (mandat) cu dl Mototolea Silviu Gabriel, ținând cont de nivelul remunerației stabilit pentru administratorii neexecutivi ai societății prin Hotărârile acționarului unic nr. 5/20.12.2016 (indemnizația fixă și nr. 4/05.07.2017 (componentă variabilă), indicatorii de performanță fiind cuprinși în Planul de administrare aprobat prin Hotărârea acționarului unic nr. 2/09.05.2017”, se arată în hotărârea publicată în Monitorul Oficial al României.