Internet Explorer 9: peste 2 milioane de descărcări în doar 2 zile

Două milioane de utilizatori de Internet au descărcat versiunea beta a celui mai nou browser de Internet lansat săptămâna trecută de Microsoft, Internet Explorer 9, a informat miercuri grupul informatic american, transmite AFP.'Prima reacţie a depăşit speranţele noastre', a declarat pe blogul oficial al grupului un responsabil al echipei Windows, Roger Capriotti. Potrivit acestuia, peste două milioane de persoane în lume au descărcat versiunea beta a navigatorului web IE9 în primel

Două milioane de utilizatori de Internet au descărcat versiunea beta a celui mai nou browser de Internet lansat săptămâna trecută de Microsoft, Internet Explorer 9, a informat miercuri grupul informatic american, transmite AFP.

‘Prima reacţie a depăşit speranţele noastre’, a declarat pe blogul oficial al grupului un responsabil al echipei Windows, Roger Capriotti.

Potrivit acestuia, peste două milioane de persoane în lume au descărcat versiunea beta a navigatorului web IE9 în primele două zile după prezentarea sa la 15 septembrie.

Rezultatele înregistrate de IE9 sunt mult mai bune decât cele înregistrate de predecesorul său, IE8, lansat în luna august 2008, care în primele cinci zile de la lansare a înregistrat 1,3 milioane descărcări.

Noul browser Internet Explorer 9, destinat să contracareze concurenţa oferită de browserul Chrome al lui Google şi Firefox al lui Mozilla, revendică, de asemenea, o viteză superioară celei a predecesorilor săi. Cu toate acestea, în prezent Internet Explorer nu mai controlează decât cu 60 la sută pe piaţă, faţă de 85 la sută la sfârşitul lui 2005.

Noul browser permite mai ales ‘agăţarea’ de site-uri sau aplicaţii pe o bară de instrumente în partea de jos a ecranului. Odată acest site deschis, navigatorul aproape dispare, pentru a lăsa tot spaţiul site-ului vizitat, potrivit unor demonstraţii efectuate de Microsoft. Acest nou sistem mobilizează mai mult procesoarele calculatoarelor, pentru a prezenta mai bine mai ales înregistrări video.

În mod normal, perioada de testare a versiunii beta pentru un browser durează trei luni, însă Microsoft ar putea aştepta perioada sărbătorilor de sfârşit de an pentru a lansa varianta finală a IE9. Microsoft nu a anunţat încă data pentru scoaterea pe piaţă a versiunii definitive a navigatorului web.

SURSA: Agerpres

DETALII:
Citeşte şi Internet Explorer 9 relansează bătălia browserelor