Un sondaj efectuat in 10 tari din Europa a dezvaluit ca tinerii de pe “batranul
continent” prefera sa navigheze pe internet decat sa se uite la televizor, informeaza
AFP.

Sondajul a fost efectuat de European Interactive Advertising Association
(EIAA) printre 7.000 de persoane cu varste intre 16 si 24 de ani din Belgia,
Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Suedia
si Spania.

Pentru prima data, internetul a fost alegerea principala a tinerilor
europeni, devansand televizorul. In timp ce 82% au declarat ca utilizeaza
internetul intre 5 si 7 zile pe saptamana, doar 77% se uita si la televizor asa
de des, cu 5% mai putini ca anul trecut. 48% dintre cei intrebati au raspuns ca
au inceput sa se uite mai putin la televizor din cauza internetului.

Perioada medie de timp petrecuta online de cei intervievati a fost de 11,9
ore pe saptamana. Tinerii italieni petrec cel mai mult timp pe internet, in
medie 13.6 ore pe saptamana, in timp ce tinerii olandezi petrec doar 9,8 ore
saptamanal online.

Dintre cei intervievati, 83% au declarat ca nu ar putea trai fara cel putin
o activitate online, in timp ce 32% au declarat ca e-mailul le este
indispensabil.

Sursa: AFP

Data: 6 Decembrie 2007