În ziua de astăzi, internetul joacă un rol foarte important în viața oamenilor, însă puțini știu care este de fapt impactul acestuia asupra mediului înconjurător. Două treimi dintre germani nu consideră o problemă majoră pentru mediu consumul ridicat de energie electrică al centrelor de date, cauzat de streaming-ul video, relevă un sondaj realizat recent de institutul de cercetare de piață Kantar și E.ON.
Potrivit acestuia, 71% dintre internauții germani fie nu conștientizează, fie pur și simplu ignoră consumul ridicat de energie electrică al centralelor de date.
Concluziile studiului dau un semnal de alarmă în legătură cu aspecte care tind să treacă neobservate și care decurg din utilizarea platformelor de streaming. Nu sunt disponibile date specifice pentru România însă pot exista similitudini având în vedere că țara noastră se bucură de viteze foarte bune de Internet. În consecință, este încurajat consumul de date online, fapt dovedit și de popularitatea platformelor de streaming.
Majoritatea utilizatorilor online nu se gândesc la consumul de energie atunci când urmăresc conținut video sau audio
| |
|
Atât compania E.ON, cât și organizatii preocupate de energia verde și chiar mediul academic sunt tot mai preocupate în ultimii ani să cuantifice impactul noilor tehnologii asupra mediului și să semnaleze potențialele pericole ascunse .
Sondajul realizat în Germania relevă faptul că, astăzi, vizionarea materialor video reprezintă 80% din traficul global de date. Numai la nivelul acestei țări, utilizatorii de platforme de streaming au urmărit, anul trecut, aproape cinci miliarde de ore de filme și seriale.
În cazul germanilor chestionați, disponibilitatea de a face ceva pentru mediul înconjurător sau lipsa acesteia îi împarte în două grupuri aproape egale, atât pe cei conștienți de consumul ridicat de energie, cât și pe cei care au aflat despre acest aspect pe parcursul interviului.
Vor avea loc schimbări în viitor
Jumătate dintre cei chestionați s-au declarat dispuși să își schimbe comportamentul în viitor, într-o manieră responsabilă față de mediu, cei din cealaltă tabără spunând clar că nu doresc să își limiteze în niciun fel consumul de Netflix, Sky sau Amazon Prime Video.
Printre posibilele motive ale lipsei de implicare s-ar putea număra două trenduri identificate de sondajul E.ON. Mai bine de jumătate dintre cei întrebați consideră că lucrurile nu vor evolua mai departe de atât la capitolul consum de date și că a fost atins un maximum posibil. Tot majoritari sunt și cei care subestimeaza nivelul consumului de energie.
54% dintre toți respondenții germani sunt convinși că nu vor folosi în viitor internetul mai des decât o fac acum.
Când au fost îndemnați să estimeze consumul de energie al centralelor de date oferindu-li-se 3 variante de raspuns, doar 41% dintre cei intervievați au ghicit valoarea corectă. Toți ceilalți au mizat pe cifre mai mici.
Realitatea este că centrele de date din Germania consumă la fel de multă energie electrică ca un oraș de 4 milioane de locuitori.
Din punctul de vedere al E.ON, există soluții la îndemâna fiecăruia dintre noi pentru a reduce emisiile de CO2 atunci când urmărim filme sau videoclipuri. Iată câteva sfaturi:
- Streamingul nu trebuie întotdeauna să fie la calitate foarte ridicată (4K sau 8K). Pentru majoritatea materialelor video, o rezoluție mai mică este suficientă, ceea ce duce la un consum semnificativ mai mic de energie în centrele de date.
- Este atât o bună ocazie de a petrece timp împreună, cât un gest ecologic, atunci când întreaga familie se reunește pentru a se uita la un film. Consumul crește semnificativ când folosim platformele de streaming individual.
- Atunci când vrem doar să acultăm muzică și, în același timp, să protejăm mediul, atunci ar trebui să alegem o altă platformă în locul YouTube. Siteul web redă întotdeauna pe lângă sunet și un videoclip, ceea ce crește inutil transferul de date.
- Preluarea conținutului pe televizor, laptop, tabletă sau smartphone necesită, de asemenea, energie electrică. Regula este: cu cât ecranul este mai mare, cu atât consumul de energie este mai ridicat. Oricine dorește să vizioneze filme și seriale și să economisească energie ar trebui, prin urmare, să folosească un smartphone sau o tabletă.