Internetul este sufocat de descărcarea conţinuturilor video, iar pentru a preîntâmpina acest fenomen este nevoie de introducerea unor tarife şi penalităţi foarte mari pentru accesarea acestor tipuri de materiale, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
‘Una dintre concluziile apărute la Congresul Mobile World de la Barcelona este că ceea ce omoară acum Internetul este conţinutul video. S-a pus în discuţie chiar introducerea unor penalităţi şi tarife foarte mari pentru descărcarea de conţinut video. Pentru noi, ca reglementator, se ridică foarte multe probleme importante şi delicate, respectiv cum vom defini pe viitor pieţele?’, a afirmat Marinescu.
Şeful ANCOM a menţionat, totodată, că din ce în ce mai mulţi furnizori de conţinut au parte de grosul veniturilor în detrimentul operatorilor.
‘Ne aşteptăm să apară pe piaţă operatori cu putere semnificativă pe piaţă. Din ce în ce mai mult furnziorii de conţinut iau cea mai mare parte din venituri, iar operatorilor le scad din ce în ce mai mult veniturile. Va exista o convergenţă mare şi cu sectorul energetic. Industria de telecom va fi implicată în sectorul energetic. Modelele de succes ale companiilor din ultimii au fost cele care au oferit un produs unic, precum Apple sau Samsung’, a subliniat Cătălin Marinescu.
Potrivit preşedintelui ANCOM, la nivel european s-a ajuns la concluzia că trebuie găsit acel model de business în care banii produşi să se întoarcă în industrie pentru noi investiţii.
‘Statele nu pot susţine la nivelul necesar investiţiile în noi tehnologii, de aceea trebuie găsit un nou model în care banii produşi în industrie să se întoarcă în industrie pentru investiţii.
Publicaţia ‘Comunicaţii M@bile’ organizează, marţi, la Bucureşti, conferinţa dedicată post-participării României la Congresul Mobile World de la Barcelona.
Tematica evenimentului o reprezintă schimbarea modelului de business al operatorilor mobili, trecerea la smartphone pe scară largă, adopţia strategiilor de date la nivel de masă şi invazia tabletelor, ca principal atu al fiecărui operator în promovarea noii tehnologii 4G, pe cale de adoptare la nivel european.
Conferinţa de la Bucureşti este organizată în colaborare cu ANCOM şi MCSI, iar printre participanţi se află: Alcatel-Lucent, Alvarion, Cosmote, D-Link, Ericsson, Google, Hewlett Packard, HTC, IBM, Nokia Siemens Networks, Oracle, Orange, Telefonica sau Vodafone.
Citeşte şi