"Nu este momen­tul să fim  izolațio­niști. Nu este momentul să fim spectatori la un masacru", le-a spus secretarul de stat american John Kerry senatorilor din Comisia de Afaceri Externe, încercând să-i convingă să voteze pentru adoptarea unei rezoluții care aprobă un atac american pe termen limitat în Siria. „Știm că regimul lui Bashar al-Assad are cel mai mare program de arme chimice din întregul Orient Mijlociu. Știm că aceste arme au fost utilizate în mod repetat în ultimul an împotriva propriului său popor. Știm că cel puțin 1.429 de sirieni au fost uciși în atacul din 21 august, dintre care cel putin 426 de copii“, a mai spus Kerry.

La rândul său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că există dovezi care arată că autoritățile siriene au stat în spatele atacului cu gaze chimice și că lipsa unei reacții ferme ar transmite un semnal periculos dictatorilor. O poziție similară are și președintele francez, care duce în prezent tratative pentru crearea unei coaliții care să intervină împotriva regimului de la Damasc.

Șoferii, victimă colaterală

Au apărut imediat vocile care compară Siria cu Irakul ori Libia și care spun că eventuala intervenție a forțelor occidentale nu țintește, de fapt, decât controlul asupra resurselor naturale ale țării. Statisticile spun altceva: Siria deține mai puțin de 0,2% din rezervele dovedite de petrol la nivel mondial (pentru comparație, România deține între 0,05% și 0,1% din aceste depozite) și nu stă mai bine nici la alte bogății ale subsolului.

Asta nu înseamnă, însă, că tensiunile din Orient (la problemele din Siria adăugându-se și cele din Egipt) nu influențează piața mondială a țițeiului. În ultima lună, prețul internațional al petrolului brent a crescut de la 107 dolari pe baril la 115 dolari pe baril. Drept urmare, s-au scumpit imediat și carburanții auto. „În perioada 22 august – 2 septembrie 2013, fluctuațiile prețurilor produselor petroliere au fost determinate, în cea mai mare parte, de creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale. Astfel, prețul benzinei a crescut cu circa 50 de dolari pe tonă, iar cel al motorinei cu aproximativ 30 de dolari pe tonă“, ne-au comunicat reprezentanții Rompetrol. La pompă, asta s-a tradus într-o scumpire cu 5% a benzinei și cu 3% a motorinei.

În aceeași perioadă, cea mai mare companie petrolieră din România, OMV Petrom, a crescut prețurile la pompă cu 2%. Ca și Rompetrol, și aceștia susțin că au aplicat creșteri mai mici decât creșterile cotațiilor Platt’s la produsele petroliere. Cea de-a treia companie de pe piața locală în funcție de numărul de stații, Lukoil, a majorat prețurile cu 14 bani/litru în ultimele două săptămâni. De exemplu, înainte cu o zi de atacul din Siria, în care există suspiciuni că s-au folosit arme chimice, cel mai ieftin sortiment de benzină, EuroLuk 95, costa 5,83 lei. Pe 3 septembrie, un litru din același sortiment costa 5,97 lei.

Iar acesta este doar începutul – statele OPEC și-au crescut producția, anticipând o eventuală intervenție occidentală în Siria, care ar duce la o creștere a cererii de țiței și, în consecință, la o majorare a prețurilor. La o ipotetică, dar perfect posibilă creștere cu 20% a cotațiilor raportată la nivelul din august (respectiv 128 de dolari față de 107 dolari pe baril), consumatorii de carburanți din România ar trebui să scoată din buzunar peste 700 de milioane de euro în plus pe an. Pe de altă parte, încasările firmelor din domeniu și ale bugetului de stat se vor majora. Așa cum explică analistul financiar Radu Crăciun, „prețul petrolului nu va crește însă în orice context. Dacă zona conflictuală rămâne limitată la Siria, pentru economia românească nu va exista un impact major. Dacă vom avea însă o extindere a zonei conflictuale și la Irak, Iran, Iordania, prețul barilului de țiței va exploda la nivel mondial, iar efectul direct și asupra României va fi de creștere a costurilor energetice“.

Necunoscuta de la răsărit

Foarte importantă în evoluția crizei va fi poziția Rusiei, cunoscută ca unul din principalii aliați și furnizori de armamament ai dictatorului de la Damasc. La sfârșitul lui august, președintele Putin a respins teoria conform căreia regimul lui Bashar al-Assad ar fi utilizat arme chimice, spunând că ar fi absurd ca trupele guvernamentale să folosească astfel de tactici într-un război pe care aproape l-au câștigat. „De aceea sunt convins că acest atac chimic este de fapt o provocare din partea celor care vor să atragă alte țări în conflictul sirian și care vor să câștige sprijin pe plan internațional, în special din partea Statelor Unite“, spunea liderul de la Kremlin.

Două zile mai târziu, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că probele privind așa-zisele arme chimice prezentate Moscovei de SUA și aliații săi sunt absolut neconvingătoare. „Nu era nimic clar acolo, coordonate geografice, nume ori dovezi că testele au fost efectuate de experți“, a spus demnitarul rus.
Cu toate acestea, după încă două zile, Putin a făcut o declarație neașteptată. El a afirmat, în cadrul unui interviu, că nu exclude participarea Rusiei la un atac împotriva Siriei. Cu două condiții: să existe dovezi clare că guvernul de la Damasc a folosit arme chimice și probele să fie prezentate Consiliului de Securitate al ONU, care să aprobe operațiunea. „Orice alte abordări pentru a justifica forța împotriva unui stat independent și suveran sunt inadmisibile“, a spus el. Interesul Rusiei în problema siriană s-a manifestat și prin trimiterea unei nave de recunoaștere în Mediterana de Est. Potrivit unor surse militare moscovite, vasul ar fi părăsit portul Sevastopol din Marea Neagră în seara zilei de 1 septembrie și ar urma să se alăture unor nave militare rusești aflate deja în regiune.

Schimbarea treptată a poziției Moscovei în chestiunea siriană nu este văzută neapărat cu ochi buni de la București. Potrivit președintelui Traian Băsescu, în urma căderii regimului al-Assad, Rusia ar putea pierde baza militară pe care o deține în Siria. În acest caz, ea ar putea fi recompensată cu un control mai strict asupra Transnistriei, după modelul deja utilizat în cazul Kosovo (când Rusia s-a opus cât a putut de mult proclamării independenței și ar fi primit la schimb recâștigarea influenței în Georgia). „Păi, după Kosovo s-a compensat în Georgia. Ce ar fi cel mai la îndemână acum? Transnistria“, a spus șeful statului într-un interviu pentru un cotidian de la București.

Deocamdată, nimic nu este sigur în chestiunea siriană. Zilele ce vor urma ar putea aduce clarificări sau, din contră, ar putea complica și mai mult lucrurile. Ceva este totuși cert: o nouă zonă de conflict în apropierea României nu poate reprezenta un motiv de bucurie.

Speranțe ucise

DEZAMĂGIRE Era văzut de mulți drept un conducător luminat, care ar fi avut forța și voința de a schimba în bine Siria. Tânăr (născut în 1965), cu studii la Londra și preocupări elevate (de pildă, tehnologia informației ori reforma educației), Bashar al-Assad părea total diferit de tatăl său, temutul dictator Hafez al-Assad. Dacă în primii ani cu Bashar la putere (a devenit președinte în 2000) au existat anumite indicii privind o deschidere a Siriei către economia de piață și către un început de democrație, orice iluzii s-au spulberat după ce regimul de la Damasc a reacționat violent la manifestațiile de stradă din timpul Primăverii arabe. Acum fostul reformator este văzut, inclusiv de mulți lideri arabi, drept un dictator sângeros.

Citiți și:
 1 miliard de euro, nota de plată a României pentru un război cu Siria