Polițiștii încearcă cu orice preț să limiteze răspândirea coronavirus în societate, motiv pentru care intervin în forță la orice posibilă adunare de oameni care încalcă restricțiile aflate în vigoare.
Poliţiştii ilfoveni, din Voluntari şi Buftea, au întrerupt sâmbătă un parastas şi o nuntă, care încălcau dispoziţiile legale cu privire la organizarea şi desfăşurarea evenimentelor, în contextul măsurilor de prevenire a infectării cu SARS Cov2.
Potrivit unei informări transmise de către IPJ Ilfov, în jurul orei 15,00, la un restaurant din Voluntari, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, împreună cu lucrători din cadrul DSV Ilfov, au constat că era în desfăşurare un eveniment privat (parastas), la care participau 29 de persoane. În consecinţă, poliţiştii au luat măsuri de întrerupere a evenimentului respectiv şi au procedat la sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale, care a organizat evenimentul.
De asemenea, în jurul orei 15.30, în curtea unui imobil din Mogoşoaia, era în desfăşurare un eveniment (nuntă), la care participau aproximativ 20 de persoane, astfel fiind încălcate dispoziţiile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive), precum şi anumite prevederi ale Legii 61/1991.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi în urma celor constatate au procedat la întreruperea evenimentului şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.
În ambele cazuri poliţiştii ilfoveni au aplicat trei sancţiuni contravenţionale, cu amendă în valoare de 18.200 de lei, conform Legii 55/2020 şi Legii 61/1991, mai precizează sursa citată.
Polițiștii în civili dau amenzi peste amenzi
Poliția va face controale în civil pentru a-i depista și amenda pe cei care nu respectă măsurile de protecție împotriva noului coronavirus. Decizia a fost luată după ce autoritățile au constatat că mulți oameni respectă aceste măsuri doar când în zonă sunt forțe de ordine, dar le ignoră în absența acestora. Astfel, 20% dintre polițiști vor face controale și vor aplica amenzi în civil, fără a purta uniforma.
De asemenea, numărul TelVerde la care poate fi sesizată nerespectarea măsurilor sanitare va fi operaționalizat astfel încât să poată fi primite și fotografii sau înregistrări video. Pe baza acestora vor putea fi date amenzi, se pot deschide cercetări sau pot fi adoptate alte sancțiuni.
Numărul la care cetățenii pot sesiza nerespectarea regulilor este 0800.800.165.