- Cum se vede piața de fintech din România din perspectiva AKCENTA, având în vedere prezența companiei în piață încă din 2015?
În continuă schimbare. Antreprenorii români sunt tot mai deschiși adopției serviciilor financiare alternative sistemului bancar clasic, chiar dacă remarcăm încă reticență în privința gestiunii activelor financiare proprii, o moștenire a unui sistem de gândire mai vechi care încă nu a erodat.
Fiind una dintre primele companii fintech care au intrat pe piața financiară românească, am contribuit consistent la informarea și educarea mediului de afaceri local interesat de acest tip de servicii. Nevoile potențialilor noștri clienți sunt acolo, iar procentul companiilor cu tradiție care optează pentru soluțiile fintech în completarea serviciilor financiare clasice este tot mai mare.
AKCENTA se numără printre partenerii preferați de companiile de import-export și datorită prezenței fizice tot mai extinse în România prin reprezentanți teritoriali, un factor care ne diferențiază clar față de competiția locală.
După opt ani de prezență în piața românească putem spune că avem deja un portofoliu matur de clienți care nu doar înțeleg beneficiile pe care le aducem companiei lor, ci care testându-le au devenit ambasadori ai soluțiilor fintech în mediul lor de business.
- Care sunt principalele motive care au dus la această evoluție?
Aș spune că atât noi, cât și competitorii noștri, a trebuit să învățăm să ne adaptăm la nivelul local de permeabilitate. Iar asta a însemnat, în principal, să ne asumăm o parte de educație financiară în rândul antreprenorilor cu care am intrat în contact de-a lungul timpului. Încă există o diferență de încredere și strategie decizională în România față de alte țări europene, unul dintre aspectele care a influențat regândirea strategiei de business locale.
Faptul că România are o balanță comercială ce înclină favorabil în zona de import este unul dintre aspectele pozitive ale pieței. Pe acest fond, AKCENTA a ajutat antreprenorii să își crească afacerile și să inoveze. În locul unei oferte generaliste, alegem să personalizăm fiecare ofertă în funcție de specificul afacerii, astfel încât și rezultatele să fie previzibile și predictibile pentru partenerii noștri.
Este important să menționez că un factor critic în evoluția noastră în piața românească este cadrul foarte bine reglementat. AKCENTA activează în România sub licență de operare emisă de Banca Națională a Cehiei, iar în 2014 a obținut de la Banca Națională a României aprobarea de a-și oferi serviciile clienților din România. Acest aspect a crescut încrederea partenerilor noștri în conceptul de fintech și a contribuit la o mai bună înțelegere a avantajelor trecerii la un sistem de plăți alternativ celui clasic bancar.
- Care sunt beneficiile reale pe care le resimt antreprenorii români din sectorul B2B atunci când aleg un fintech?
Principalele trei avantaje la care partenerii noștri reacționează cel mai bine sunt costurile reduse de tranzacționare, timpii de căutare și operare economisiți și transparența operațiunilor. Costurile au fost mereu un subiect sensibil pentru toți antreprenorii și primează în majoritatea negocierilor. Elementul „timp” poate detrona beneficiul de cost în anumite situații, când antreprenorul resimte deja mai acut această problemă.
Dar adevărul este că, de cele mai multe ori, antreprenorii au un circuit financiar foarte bine determinat și sunt mai rare situațiile care detronează supremația costului. Nu în ultimul rând, transparența, un standard absolut necesar în condițiile în care AKCENTA operează sub notificarea Băncii Naționale a Cehiei și atenta supraveghere B.N.R. într-o piață reglementată.
- Credeți că industria fintech influențează în vreun mod abordarea antreprenorilor români cu privire la planificarea financiară pe termen lung?
Categoric! Soluțiile oferite de industria fintech sunt construite pe baza unei gândiri centralizate care ia în calcul atât imaginea de ansamblu, cât și durata de implementare. Să luăm, de exemplu, soluțiile de hedging cu ajutorul cărora antreprenorii își pot securiza un curs valutar într-un contract extern până la un an, indiferent de fluctuațiile din piață ale monedei de schimb. Transparența costurilor și economiile pe care le poate face un antreprenor pe termen mediu, alegând tranzacționarea prin AKCENTA, sunt un argument pentru adoptarea acestei soluții pe termen lung.
Se simte că depășim deja curba de învățare inițială și observăm creșterea unei coeziuni sănătoase între fintech și antreprenorii români din segmentul import-export. Pentru ei, AKCENTA este consultantul financiar cel mai apropiat datorită reprezentanților teritoriali care sunt la zi cu noutățile financiare din piață și le oferă suport în identificarea punctuală a soluțiilor pozitive de schimb valutar și plăți internaționale.
- Cât de mult este legată rata de adoptare a serviciilor fintech de cunoștințele antreprenorilor lor în materie de tehnologie?
Am întâlnit în experiența noastră antreprenori din ambele categorii: atât specialiști care aveau o relație bună cu digitalizarea, cât și parteneri care nu erau atât de familiarizați cu instrumentele online, deși aveau contracte cu parteneri străini și știau că nu mai pot ocoli această zonă. Am oferit de fiecare dată consultanță, pas cu pas, pentru a ajuta antreprenorii să se acomodeze rapid la un mod de lucru schimbat.
În momentul de față, fiecare partener de afaceri al AKCENTA în România are cel puțin o persoană dedicată activităților financiare (sau chiar un întreg departament), ceea ce simplifică integrarea serviciilor de fintech, chiar și în companiile cu vechime care derulează tranzacții internaționale complexe. Identificăm o coeziune din ce în ce mai solidă între nevoile clienților noștri și capacitatea de răspuns din partea reprezentanților noștri.
- Cum a evoluat încrederea antreprenorilor în aspectele de securitate asociate serviciilor fintech?
Partenerii noștri sunt antreprenori care activează în zona superioară de bancarizare. Prin urmare, cel puțin în cazul nostru, integrarea serviciilor nu a fost complicată și a venit la pachet cu o investiție de încredere puternică. În contextul creșterii riscurilor asociate noilor tehnologii și utilizării predominante a telefoanelor smart în operațiunile financiare, este crucială investiția continuă pe care o facem în securizarea platformei OLB prin care partenerii noștri pot efectua operațiunile de schimb valutar și plățile internaționale în mod independent.
- Care sunt cele mai frecvente obstacole pe care le întâmpină antreprenorii români în adoptarea tehnologiilor fintech în cadrul operațiunilor lor?
În general, diferența între ușor și complicat (sau complex) este generată de rapiditatea și obiectivitatea cu care reușim noi, ca parteneri, să satisfacem nevoile clienților. AKCENTA are în lista obiectivelor principale servisarea clientului în cele mai bune condiții și cu cele mai bune costuri. Acolo unde sistemul financiar clasic întârzie în a oferi soluții rapide și avantajoase pentru companii, noi venim cu opțiuni personalizate de curs valutar, plăți internaționale rapide și costuri reduse.
- Care sunt industriile care operează cel mai mult prin intermediul fintech-urilor și care credeți că e factorul determinant în această alegere?
Cei mai mulți clienți sunt din aria de import a produselor finite în contrapartidă cu exportul de materii prime. Nu există domenii predominante, ci suntem preferați de absolut toți antreprenorii care au încasări și/sau plăți în valută în activitățile recurente. Primează costurile noastre reduse, viteza cu care derulăm tranzacțiile și transparența în relația cu partenerii.
- Care sunt cele mai solicitate tipuri de soluții financiare pe care le adoptă antreprenorii români atunci când colaborează cu AKCENTA?
Putem spune cu certitudine că instrumentele de hedging valutar câștigă tot mai mult teren. Volumul garanțiilor a crescut cu 600% doar în intervalul 2021-2022, creșterea pe care am observat-o fiind de 16 ori mai mare doar în 2022, comparat cu anii anteriori. Soluția de hedging preferată de antreprenori (80%) este FORWARD-ul clasic, urmat de FORWARD-ul de amortizare.
- Demografic, se simt diferențe între regiuni atunci când vine vorba despre adoptarea unor soluții din fintech? Dacă da, de ce credeți că apar ele?
Am observat ceva diferențe între regiuni și este normal ca ele să existe. Zonele mai dezvoltate din punct de vedere economic sunt și cele unde companiile sunt mai deschise la utilizarea soluțiilor fintech. În zonele subdezvoltate încă detectăm o ușoară reticență cu privire la serviciile noi, de orice natură ar fi ele.
Ținta noastră este să fim prezenți prin reprezentanți teritoriali în fiecare județ, iar anul acesta am înregistrat deja o creștere de 30% a echipei noastre.
- Cum se schimbă dinamica relațiilor financiare între antreprenorii români și instituțiile tradiționale de creditare?
Nu se modifica nimic în acest raport. Într-adevăr, o parte dintre procese (respectiv schimburile valutare și plățile) migrează către noi și alte instituții financiare moderne, însă așa cum și alte procese au fost descentralizate din sistemul bancar și preluate în timp de operatori externi, la fel se va întâmpla și în zona operațională. Este un factor care nu afectează relațiile de creditare ci, dimpotrivă, poate fi un factor de negociere avantajos între antreprenori și instituțiile de creditare.
- Care ar fi motivele de îngrijorare în domeniul tranzacțiilor financiare în viitorul apropiat?
Momentan nu avem astfel de motive. Pe termen lung și în linie cu concluziile analiștilor din piața globală, preconizăm dispariția monedelor fizice în timp, un proces care a început deja. Unele bănci au adoptat și externalizat colectarea de numerar și încurajează tranzacțiile online și, implicit, trecerea la zona digitală care este mult mai ieftină și mai rapidă. Prin urmare, considerăm că filosofia financiară pe care AKCENTA o reprezintă este în linie cu ce va aduce viitorul din punct de vedere operațional. Îngrijorarea nu face parte din modul nostru de a ne uita la viitor.
- Ce le recomandați antreprenorilor români care doresc să integreze soluții fintech în strategiile lor curente sau viitoare?
Să fie cât mai deschiși în a înțelege care sunt avantajele aduse de un partener de fintech și încrezători că sunt susținuți de aproape în acest proces de transformare digitală a afacerii lor. La fel cum au avut curajul să intre în zona de antreprenoriat, să învețe și să persevereze, la fel le recomandăm să rămână deschiși la noutăți și să evalueze oportunitățile prin prisma experienței acumulate. Indiferent de soluțiile adoptate, AKCENTA va continua să își perfecționeze portofoliul de servicii pentru a fi cu un pas înaintea nevoilor antreprenorilor care tranzacționează internațional.