SoundCloud este un startup promiţător din Berlin a cărui misiune este de a face web-ul să vorbească, de a transforma felul în care sunetele sunt utilizate în mod tradiţional şi de a le face la fel de populare pe web precum textele, imaginile şi videoclipurile.
David Noel este VP Community în cadrul SoundCloud şi conduce un grup de 15 Community Managers şi Community Support Specialists. Obiectivul echipei sale este de a dezvolta şi susţine comunitatea evangheliştilor SoundCloud din întreaga lume oferindu-le o experienţă unică de customer service şi susţinând iniţiativele ce au ca rezultat dezvoltarea comunităţii. În afara companiei, David este vocea SoundCloud, iar pe plan intern este reprezentantul utilizatorilor şi al comunităţii. Am stat de vorbă cu David despre start-up-uri şi ingredientele necesare pentru a construi o companie de succes.
David crede că startup-urile din Europa de Est în general, şi cele româneşti în particular, au potenţialul de a se dezvolta în afaceri de succes la nivel global, iar în luna noiembrie va avea ocazia să vadă acest lucru: el va veni în România pentru a participa la How to Web, cea mai importantă conferinţă despre antreprenoriat şi tehnologie din Europa Centrală şi de Est.
Spune-ne câteva cuvinte despre SoundCloud. Care sunt motivele pentru care compania s-a bucurat un asemenea succes?
SoundCloud este lider mondial al platformelor sociale pentru sunete, care permite oricărui utilizator să creeze, să înregistreze, să promoveze şi să îşi distribuie fişierele audio pe web într-o manieră simplă, accesibilă şi bogată în funcţionalităţi. Facilităm activitatea creatorilor de sunete care îşi doresc să distribuie, să difuzeze, să urmărească şi să promoveze materialele lor pe reţele sociale ca Facebook, Twitter, Tumblr sau Pinterest, aparate mobile (iOS şi Droid), în comunitatea SoundCloud, sau pur şi simplu între prieteni.
Încă de la lansarea SoundCloud din 2008 ne-am bucurat de susţinerea comunităţilor muzicale, atât cele profesioniste, cât şi cele de amatori. Astăzi, platforma noastră s-a dezvoltat şi le permite utilizatorilor să atingă potenţialul şi complexitatea pe care sunetele le pot avea pe Web. Ne-am dorit să construim o platformă socială, online, care să ofere comunităţii creatorilor de sunete funcţionalităţile şi suportul necesar, să răspundem nevoilor acestora în aceeaşi manieră în care Flickr răspunde nevoilor fotografilor. Ne dorim ca SoundCloud să fie locul de reuniune al sunetelor de pe Web, în toate formele lor – de la podcasting şi sunete ambientale la muzică, politică, discursuri sau comedie.
Care sunt următorii paşi pentru SoundCloud? Cum vă aşteptaţi să evoluaţi în următorii 5 ani?
Soundcloud continuă să lucreze pentru a face web-ul să vorbească – ne dorim ca sunetele să fie la fel de utilizate pe web ca textele, fotografiile şi videoclipurile. Vorbind la modul general, ne aşteptăm ca SoundCloud să evolueze în linie cu aceste tendinţe – să facă sunetele în toate formele lor o parte integrantă din experienţele Web zilnice.
În luna mai a acestui an am făcut un pas important şi am anunţat The Next SoundCloud, un redesign funcţional şi vizual complet al aplicaţiei noastre care oferă utilizatorilor SoundCloud o experienţă mai simplă, mai rapidă şi mai socială. Am lansat în mod deliberat Next în variantă private Beta extrem de devreme pentru că ne dorim să primim cât de mult feedback se poate din partea comunităţii.
Intenţionaţi să angajaţi în următoarea perioadă? În caz afirmativ, de ce fel de angajaţi are nevoie SoundCloud?
Da, angajăm! Recent am lansat propriul nostru feed Twitter pentru job-uri la SoundCloud – https://twitter.com/SoundCloudJobs, iar poziţiile disponibile în companie pot fi găsite la https://soundcloud.com/jobs
Să scalăm, să menţinem şi să dezvoltăm cea mai mare comunitate de sunete de pe Web reprezintă obiective ambiţioase şi suntem întotdeauna interesaţi să discutăm cu oameni remarcabili, talentaţi şi motivaţi, indiferent de background-ul lor sau domeniul de activitate.
Ce ştii despre startup-urile româneşti? Ai investi într-un astfel de startup?
Fiind mentor Seedcamp de câţiva ani încoace, sunt norocos că am întâlnit şi am auzit despre startup-uri româneşti care fac lucruri extraordinare. Un exemplu în acest sens este UberVu, câştigător Seedcamp în 2008, sau Brainient, care are birouri în Bucureşti, Londra şi New York. În regiune există o gamă largă de talent, abilităţi tehnice şi ambiţia de a porni companii inovative în regiune, aşa că sunt sigur că vom vedea în curând multe companii cu ambiţii globale care vor porni din Europa de Est.
Ce aspecte trebuie luate în considerare înainte de a porni un business în tehnologie şi web?
Îmi place să văd că fondatorii înţeleg în profunzime piaţa pe care plănuiesc să intre. Înţelegerea pieţei reprezintă o fundaţie solidă pentru a rezolva o problemă existentă prin dezvoltarea unui produs inovativ. O piaţă mare, alături de un produs puternic şi o echipă ale cărei aptitudini se completează sunt aspecte cheie pentru a găsi susţinere iniţială. Aş recomanda celor care dezvoltă startup-uri să petreacă mult timp cu potenţialii clienţi pentru a înţelege care sunt lucrurile care vor avea un impact cu adevărat pozitiv în viaţa lor.
Care sunt secretele unui startup de succes?
În primul rând trebuie să ai o idee genială pentru care eşti pregătit să lucrezi 110%. De obicei, cea mai mare provocare atunci când porneşti o companie este ca ideea ta să fie focusată şi suficient de simplă. În mod clar, să începi o nouă afacere de la zero este extrem de provocator şi vei avea nevoie de curaj, timp şi răbdare – pe lângă sânge rece de care trebuie să dai dovadă ori de câte ori lucrurile nu merg conform planului. În alt doilea rând, construieşte şi menţine o echipă excelentă pe care te poţi baza şi care este întotdeauna sinceră cu tine.
La final, fii curajos şi nu te teme de eşec: acum mai mult ca niciodată este momentul să fii determinat să implementezi noi idei de afaceri.
Acest material face parte din seria „Diferenţiază-te şi inovează” despre inovaţia în tehnologie şi este creat împreună cu How to Web, cel mai important eveniment dedicat tehnologiei şi web-ului din Sud-Estul Europei. How to Web 2012 se desfăşoară pe 7-8 noiembrie în Bucureşti şi va aduce împreună peste 800 de participanţi şi 30 de vorbitori internaţionali.