INTERVIU cu Diane Bisgeier, Mozilla WebFWD: „Femeile pot excela în tehnologie, poate mai mult decât în alte cariere”

Diane Bisgeier este Program Manager WebFWD, program de inovaţie al Mozilla care susţine dezvoltatorii de proiecte open source în eforturile lor de a crea afaceri care au potenţialul de a schimba lumea. Diane se ocupă de managementul programului, al evenimentelor şi al comunicării – ea dezvoltă noi branduri şi parteneriate şi contribuie la dezvoltarea permanentă a programului.

În această toamnă, Diane va veni pentru prima dată în România. Ea va reprezenta acceleratorul Mozilla WebFWD în cadrul Startup Spotlight, eveniment care va aduce alături cele mai bune 32 de echipe din Europa Centrală şi de Est, antreprenori, experţi internaţionali, investitori şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate acceleratoare din întreaga lume. Am stat de vorbă cu Diane despre experienţa ei şi am aflat numitorul comun al startup-urilor în tehnologie care au puterea de a schimba lumea. 
Când ai început să lucrezi la Mozilla WebFWD? Spune-ne câteva cuvinte despre tine din perioada pre-WebFWD.
Am început să lucrez la Mozilla în Septembrie 2011; înainte de asta am lucrat în marketing şi comunicare pentru diferite start-up-uri (o aplicaţie mobilă, o platformă tech pentru sănătate şi o lume 3D!), dar şi pentru compania americană de brokerage Charles Schwab. Am fost asociat al unui fond de venture capital şi recrutor executiv pentru companiile din Sillicon Valley. În ceea ce priveşte educaţia, am absolvit studiile de licenţă la Stanford University şi un MBA în cadrul Berkeley University, Haas School.
Spune-ne mai multe despre Mozilla WebFWD. Care a fost cea mai mare realizare a ta la WebFWD?

Mediul de lucru e excelent: am avut privilegiul să mă alătur programului încă de la început (pe atunci era la nivelul de produs minim viabil) şi am fost pusă în poziţia de a testa teoriile noastre despre startup-uri open source şi tipul de ajutor de care acestea au nevoie, încă de la primele loturi de echipe. Cea mai mare realizare a fost faptul că am pornit cu un program de-abia conturat şi o idee şi le-am dezvoltat într-o ofertă clară şi foarte bine structurată. Bineînţeles, succesele echipelor noastre sunt la final prioritatea noastră numărul 1 şi ne bucurăm că primul nostru lot de echipe a reuşit să obţină finanţări de peste  400.000 $ şi să beneficieze de o expunere media considerabilă.
Lumea tech pare a fi o lume a bărbaţilor. Ce presupune succesul unei femei în tehnologie?

Poate că sunt naivă, însă cred că femeile pot excela în tehnologie, poate chiar mai mult decât în alte cariere. Motivul pentru care cred asta este că domeniul este atât de dinamic încât rămâne prea puţin timp pentru discriminări pe bază de sex. Nu vreau să spun că acestea nu există, însă apar mai rar decât în industriile consacrate cum ar fi serviciile financiare sau ştiinţele exacte (şi exemplele pot continua). Acestea fiind spuse, atunci când discriminarea apare cred că cel mai bun lucru pe care îl poate face o femeie este să scoată în evidenţă punctele sale tari şi avantajele competitive, în locul nedreptăţii care i se face şi inegalităţii de şanse.
Care este valoarea prezentă a companiei pentru care lucrezi?

Incomensurabilă – fiind o organizaţie non-profit la nivel global, Mozilla este finanţată de bunăvoinţa unei minunate comunităţi de donatori.

Care sunt următorii paşi pentru Mozilla WebFWD? Cum vă aşteptaţi să evoluaţi în următorii 5 ani?

Ne uităm la cum putem să îmbunătăţim în permanenţă calitatea programelor oferite, să avem o legătură mai puţin puternică cu Mozilla în ansamblul său, şi să scalăm în aşa fel încât mai mulţi oameni să poată beneficia de curriculum-ul şi de resursele noastre. Acest lucru se poate întâmpla dezvoltând instrumente mai sofisticate de susţinere a cursurilor, legături mai puternice în timpul programului cu oameni din comunitatea Mozilla şi o platformă unică de suport pentru cercetaşii noştri (voluntarii care găsesc pentru noi start-up-uri cool din întreaga lume). Suntem foarte flexibili şi ne susţinem unii pe alţii aşa că depinde de noi să ne dăm seama de cele mai bune moduri în care să evoluăm în viitor.
Faceţi angajări în perioada următoare? Dacă da, de ce tip de angajaţi are nevoie WebFWD?

Nu facem angajări – suntem o echipă de câţiva oameni în California şi suntem foarte eficienţi. Avem în plus o mulţime de „Mozillieni” minunaţi, voluntari care sunt alături de noi şi promovează oferta noastră la nivel global.
Ce ştii despre startup-urile româneşti?

Nu ştiu prea multe despre startup-urile româneşti însă sper să aflu foarte multe lucruri în această toamnă când voi veni în România pentru a participa la How to Web. Sunt convinsă că finaliştii Startup Spotlight mă vor ajuta să aflu mai multe despre startup-urile din regiune.

Ce aspecte trebuie luate în considerare înainte de a începe o companie inovativă în tehnologie şi web?

Foarte multe! Câteva întrebări foarte importante la care trebuie să răspunzi înainte de a începe:

–    Produsul tău rezolvă o problemă reală?
–    Rezolvi problema într-un mod unic şi este greu pentru alţii să te imite?
–    Dispui de resurse pentru a te susţine singur o perioadă? Dezvoltarea unui startup durează!
–    Ai acces la talentul şi resursele de care ai nevoie?
–    Cât de rezistent eşti?

Care este secretul unui startup de succes?

Nu cred ca există un anume „secret” pentru a reuşi, însă sunt cu siguranţă mai multe lucruri care ajută. Lista mea e următoarea:

–    Perseverenţă canalizată în direcţia potrivită pentru a te ajuta să depăşeşti perioadele grele care apar inevitabil atunci când porneşti la drum pe cont propriu;
–    Un nivel ridicat de resurse şi capital social pentru a te ajuta să aduci împreună oamenii şi resursele de care vei avea nevoie – niciodată nu vei dispune personal de tot ceea ce îţi trebuie pentru a-ţi construi un business
–    Pasiune pentru a fi cel / cea care face diferenţa! Aceasta se va transmite în produsul tău, în campania ta de marketing şi în credibilitatea pe care o ai în faţa investitorilor. În plus, nu te poţi preface atunci când vine vorba de pasiune!