La începutul anului am avut marea onoare de a-l avea ca invitat pe Damian Drăghici pentru un interviu care nu numai că mi-a făcut săptămâna mai bună, dar și m-a făcut să mă gândesc la ce e mai important în viață. O discuție lejeră, dar cu subiecte grele. Am vorbit cu Damian despre ce valențe are muzica, cum e să fugi de comunism, să te joci cu jazzul în America și cum e să fii destul pentru tine.
Artistul care își dă „masca puterii” jos atunci când vorbește despre el și sufletul său și căruia nu îi e frică să fie vulnerabil. În cele mai multe cazuri nu are nevoie de o prezentare – numai când auzi „Drăghici” te gândești instant la cariera fenomenală a cântărețului de nai. După ce auzi povestea vieții sale, ajungi să te întrebi de ce nu are deja o ecranizare, precum Ray din 2004, sau Bohemian Rapsody din 2018.
Ce poate fi muzica?
O corvoadă? O misiune? Un bilet pentru libertate? De multe ori Damian a menționat că muzica i-a fost aproape impusă de către familie. Dar am fost curioasă de ce nuanțe putem găsi mai departe de simpla presiune din partea rudelor. După cum ne-a și mărturisit, familia sa se ocupă de muzică de peste 150 de ani, așa că alegerea a venit aproape natural.
Muzica a fost percepută de Damian în copilărie – ca o premoniție, poate, a talentului său antreprenorial – și ca un „family business” pe care el l-a preluat. Așa a ajuns Damian să cânte la 3 ani la țambal, apoi contrabas, acordeon, pian și într-un sfârșit la nai.
„În familia mea a fost impusă muzica pentru că asta știau ei să facă. E ca într-o familie de bucătari sau știu eu.. Cumva mi s-a dat în brațe – dacă e să folosesc termeni mai business – afacerea familiei”, mi-a zis artistul în cadrul interviului.
