Franks a considerat, de altfel, „prematură“ o diminuare anterioară a dobânzii BNR şi crede că nici rezervele minime obligatorii ale băncilor nu ar trebui reduse în perioada următoare, din cauza incertitudinilor de pe pieţele financiare europene. Oficialul FMI explică de ce creditele pentru economia reală se ieftinesc foarte lent, ce probleme de finanţare au apărut la proiectele de infrastructură, care este motivul amânării scumpirii gazelor şi cât loc de măsuri „populare“ poate găsi Guvernul în bugetul pe 2012.

Capital: Aţi redus previziunea de creştere a PIB la 1,5%-2%, sub nivelul pe care era fundamentat bugetul. Nu ar trebui ajustat în consecinţă bugetul la o creştere economică mai realistă?
Jeffrey Franks: Ne-am uitat la buget şi da, vor fi unele ajustări la noul nivel de creştere. Dar vor fi şi factori de compensare. Veniturile colectate în 2011 au fost mai mari decât ne-am aşteptat şi tendinţa s-a păstrat în ianuarie. Deci, pe de o parte, avem un efect de reducere din cauza avansului mai mic al PIB, iar pe de alta, un efect de creştere ca urmare a încasărilor mai mari. Am convenit că vom aştepta până la următoarea revizuire a programului pentru a vedea dacă sunt necesare ajustări ale bugetului. Deocamdată, nu vedem nevoia unei schimbări.

Capital: Guvernul spera că, dacă în aprilie situaţia încasărilor bugetare va fi bună, îşi va permite o majorare a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Se mai poate pune problema anul acesta?
Jeffrey Franks: E prea devreme să ştim dacă este sau nu cazul pentru creşterea pensiilor şi salariilor. Bugetul e strâns şi va continua să fie aşa. Dacă se va găsi loc în buget pentru creşterea salariilor şi pensiilor depinde de execuţia bugetară şi sunt necesare câteva luni în plus pentru a şti. Dacă tendinţa pentru cheltuieli este de scădere, iar pentru venituri de creştere, ar putea să fie loc. Dar chiar dacă va fi loc, Guvernul trebuie să decidă dacă îl foloseşte pentru reducerea taxelor sau pentru creşterea cheltuielilor, iar în cel din urmă caz dacă se măresc cheltuielile de capital sau cele curente. E treaba Guvernului să decidă, nu vom impune noi.

Capital: Pentru a ajuta ieşirea din recesiune stimulând cererea agregată funcţionează mai rapid relaxarea politicii monetare sau este mai potrivită relaxarea politicii fiscale?
Jeffrey Franks: Politica fiscală este constrângătoare anul acesta, aşa cum a fost şi anul trecut şi în anul dinainte. Este nevoie de aşa ceva pentru că România trebuie să transmită lumii mesajul că nu va cădea în capcana ţărilor cu datorii mari, aşa cum s-a întâmplat în Europa. Deci politica fiscală trebuie să fie destul de strânsă. Trebuie să vedem pe partea monetară dacă e loc de relaxare. BNR a redus dobânda-cheie de câteva ori în ultimele luni, dar trebuie să îşi conducă politica monetară, în principal, luând în calcul ce se întâmplă cu inflaţia. Dacă inflaţia e ridicată, politica monetară trebuie să fie strânsă. Dacă inflaţia este redusă, ar fi loc de relaxare, pe care l-au şi folosit. Noi recomandăm însă prudenţă, pentru că nu vrem ca inflaţia să iasă din nou de sub control. Dar a existat clar o relaxare a politicii monetare în lunile recente şi am văzut că creditarea începe să se relanseze, iar dobânzile pentru sectorul privat să scadă.

Capital: La precedenta reducere a dobânzii, aţi considerat decizia BNR prematură şi aţi recomandat prudenţă în luarea unor măsuri similare în viitor. Săptămâna trecută, BNR a redus însă dobânda din nou. A fost imprudentă decizia?
Jeffrey Franks: Prudenţa este o caracteristică a noastră, a celor care lucrăm la FMI. Vrem să ne asigurăm că relaxarea politicii monetare se face suficient de lent încât să nu scape inflaţia de sub control. Continuăm să recomandăm BNR să fie foarte prudentă cu noi reduceri. Trebuie să stai cu un ochi pe ce se întâmplă cu inflaţia, și cu alt ochi pe situaţia rezervelor internaţionale şi pe cursul de schimb.

Capital: Deşi BNR a redus de trei ori dobânda în ultimele luni, dobânzile la creditele bancare sunt încă mai mari decât în 2010. Ce blochează transferul măsurilor BNR în economia reală?
Jeffrey Franks: Există totuşi o tendinţă de reducere a dobânzilor pentru sectorul privat începând din 2009, ceea ce reflectă, în parte, o îmbunătăţire a percepţiei riscului. Banii care vin din străinătate în sistemul bancar pentru a finanţa creditele au un risc ataşat. Reducerea acestui risc a coborât dobânzile, ca şi deciziile BNR. De ce nu au coborât mai mult în ultima perioadă? Probabil, pentru că există un volum mare de credite neperformante, care trag în jos bilanţurile băncilor. Când se vor reduce mai mult creditele neperformante, veţi vedea şi o reducere mai amplă a dobânzilor la împrumuturi.

Capital: BNR a introdus şi mai multă lichiditate în sistemul bancar. A făcut-o însă prin operaţiuni REPO, la maturităţi scurte, acceptând titluri de stat de la băncile care au preferat să transfere surplusul de lichiditate direct la Ministerul Finanţelor, şi nu în economie. Nu explică şi această preferinţă faptul că banii în plus din piaţă nu s-au reflectat în scăderea dobânzilor pentru economia reală?
Jeffrey Franks: Când banca centrală introduce lichiditate în plus în sistem, o face pentru motive ce ţin de politica monetară şi pentru a menţine lichiditatea sistemului bancar din considerente de prudenţă financiară. Nu poate controla ce decid băncile să facă apoi cu acei bani. Este adevărat că uneori băncile decid să aloce mai degrabă banii în zona datoriei publice decât să dea credite sectorului privat. Dar şi tendinţa creditării pentru sectorul privat a crescut, la fel şi creditarea ipotecară. Doar la creditul de consum vedem un declin, dar nu cred că e un lucru rău: nu vrem să vedem consumatorii români supraîndatoraţi prin carduri de credit sau alte asemenea.
Într-adevăr, durează până când dobânzile coboară mai mult, dar tendinţa e bună.

Capital: Aţi considera oportune reducerea rezervelor minime obligatorii sau intervenţii pentru deprecierea cursului care să asigure injecţii permanente de lichiditate, mai eficiente în reducerea dobânzilor?
Jeffrey Franks: Nu aş recomanda o reducere a rezervelor minime obligatorii în acest moment. Sectorul financiar din Europa încă are multe incertitudini, iar rezervele minime obligatorii constituie un tampon de cash pe care sistemul financiar trebuie să îl păstreze în România pentru caz de urgenţă. Posibilitatea unei urgenţe încă există şi are chiar o probabilitate relativ ridicată. În privinţa cursu­lui de schimb, FMI nu face de obicei comentarii, dar aş vrea să spun că BNR trebuie să echilibreze, în politicile economice, efectul încurajării exporturilor prin rate de schimb mai mici cu costul pe care acestea l-ar avea în sistemul bancar. Multe credite sunt luate în valută, şi oamenii au dificultăţi la plata ratelor dacă leul se depreciază. Să nu uităm că în România trebuie ţintită inflaţia, nu cursul de schimb! Cred că BNR a lăsat în mod corect cursul de schimb să fluctueze în mare parte singur. Din când în când intervine, când observă o presiune excesivă într-o direcţie. Dar, în mare, lasă piaţa să decidă ce se întâmplă cu cursul de schimb. Şi asta e bine.

Capital: Vă îngrijorează Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Care este problema concretă?
Jeffrey Franks: Riscul este foarte clar. Nu vorbim dacă aceste proiecte sunt bune sau rele, ci de faptul că nu sunt incluse în buget, ci în afara acestuia. Nu e o practică bună a finanţelor publice. Recomandăm Guvernului să le prindă în buget şi să le prioritizeze. Trebuie desemnate cele mai bune proiecte de infrastructură care să fie finanţate prin buget şi separat un set de proiecte pentru care trebuie găsite alte mecanisme de finanţare. Cred că cea mai mare prioritate trebuie acordată proiectelor cu finanţare europeană. Pot fi susţinute şi alte proiecte din fonduri publice, nu mă opun, dar sunt foarte îngrijorat când acest lucru se întâmplă în afara bugetului.

Capital: Nu se pot finanţa de la buget toate proiectele de infrastructură din Programul Naţional?
Jeffrey Franks: Niciodată nu sunt suficienţi bani. Ai nevoi nelimitate, dar ai resurse limitate şi trebuie să iei decizii. Asta vrem să facă Guvernul în privinţa proiectelor de investiţii. Bugetul de investiţii al României s-a construit prea mult în trecut în jurul nevoilor anumitor miniştri, ale anumitor guverne, s-a construit pe motivaţii politice, când abordarea trebuia să fie: ce alocare a banilor e cea mai bună pentru a încuraja creşterea economică viitoare şi o mai bună protecţie socială? Desemnaţi aceste priorităţi! Nu vă voi spune eu care sunt acestea. Românii trebuie să decidă dacă e important să aibă mai multe drumuri, mai multe căi ferate sau mai multe centre de tratare a apei.

Capital: De ce aţi fost de acord cu amânarea calendarului de liberalizare a preţurilor în energie?
Jeffrey Franks: Vom amâna câteva luni calendarul majorărilor de preţ la gaze. Motivul e că au rămas mai multe chestiuni ce trebuie discutate, în special cu industria petrolului şi a gazelor despre regimul taxării şi al redeven­ţelor şi am mai dat Guvernului câteva luni pentru aceasta. Nu se pune problema dereglementării preţului produselor.  

Capital: Restructurarea companiilor de stat a rămas o problemă, la fel ca în fiecare an, când nicio soluţie nu a funcţionat. Există riscul ca şi desemnarea unor manageri privaţi să fie doar un paliativ pentru adevărata problemă – proprietatea de stat – cât timp respectivele companii nu se privatizează?
Jeffrey Franks: Este adevărat că doar managementul privat nu poate rezolva singur problema companiilor de stat. Va fi nevoie de o restructurare mai amplă în continuare. E nevoie nu doar de manageri privaţi, ci şi de un board de directori profesionişti. Sunt necesare mai multe măsuri de ajustare. Guvernul trebuie să decidă dacă vrea să păstreze controlul statului sau dacă vrea să privatizeze respectivele companii. Nu pot decide eu privatizarea, dar îi pot presa să decidă dacă vor să privatizeze majoritar, minoritar sau să restructureze. Iar apoi să o facă! Total inacceptabil este să continue situaţia din prezent._


Uneori băncile decid să aloce mai degrabă banii în zona datoriei publice decât să dea credite sectorului privat.

Dacă tendinţa pentru cheltuieli este de scădere, iar pentru venituri de creştere, ar putea să fie loc pentru creşterea salariilor şi pensiilor.

Bugetul de investiţii al României s-a construit prea mult în trecut în jurul nevoilor anumitor miniştri, ale anumitor guverne, pe motivaţii politice.