IVECO este prezent în România, unde ocupă un loc important pe piața de profil. Ca să aflăm mai multe despre proiectele companiei, despre viitorul nostru fără carbon și dezvoltarea afacerii locale, am inițiat un dialog cu Andrei Gagea, Director General IVECO România.
Capital: – Care este cifra de afaceri prognozată pentru anului 2021?
Andrei Gagea: – Pentru anul acesta, la nivel național, estimăm o creștere a cifrei de afaceri cu 27%.
Capital: – Ce profit prognozați pentru finalul acestui an?
A.G: – Profitul estimat pentru acest an este în linie cu creșterea cifrei de afaceri prognozate la punctul anterior.
Capital: – Care este bugetul de investiții pentru acest an? Dar pentru anul 2022?
A.G: – În ceea ce privește IVECO România, investițiile în active fixe, în anul 2021, au fost cu 90% mai mari comparativ cu anul precedent. Pentru anul următor suntem încă în perioada de bugetare.
Pentru un mâine mai curat
Capital: – Care sunt cele mai importante invesții pe care compania dumneavoastră le-a realizat în acest an?
A.G: – Una dintre cele mai importante investiții de anul acesta, la nivel international, este finalizarea și deschiderea fabricii de la Ulm, Germania, unde se vor produce camioanele electrice NIKOLA. Această investiție face parte din angajamentul nostru privind sustenabilitatea și decarbonizarea transporturilor.
Capital: – Care sunt cele mai importante provocări pe care le-ați înfruntat în acest an?
A.G: – Anul acesta IVECO a lansat trei noi modele: noul camion dedicat misiunilor grele, IVECO T-WAY, noul DAILY MY22 și IVECO S-WAY MY22. În acest context întâlnirile fizice cu clienții pentru prezentarea noilor modele au fost mai mult decât necesare. Organizarea acestora în condițiile restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19 a fost o adevărată provocare; au fost luate toate măsurile pentru ca totul să se desfășoare în condiții de absolută siguranță și de protecție maximă pentru participanți.
De asemenea, IVECO a continuat la nivel internațional și anul acesta eforturile pentru promovarea și susținerea soluțiilor disponibile de mobilitate pentru vehicule alimentate cu combustibili alternativi, ca pas important către decarbonizarea sectorului transporturilor. Aceasta este misiunea noastră, iar toate activitățile pe care le desfășurăm arată grija și respectul nostru față de mediu.
Progresul nu se oprește nicicând
Capital: – Care sunt cele mai importante realizări din ultimul an?
A.G: – Cea mai mare realizare în acest an a fost pentru noi, în România, creșterea cotei de piață la 17,4%, pentru vehicule cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone. Numărul total de înmatriculări până la sfârșitul lunii octombrie (conform DRPCIV) a fost cu 28% mai mare față de anul precedent.
Pentru gama light (3,5-7,49 t) ne-am consolidat poziția de lider de piață, atingând o cotă de piață de 25,6%, în creștere cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului precedent.
La nivel internațional, inaugurarea fabricii de la ULM, Germania, pentru producția de camioane electrice, a fost o adevărată realizare, un reper important pentru transportul viitorului.
Continuarea dezvoltării serviciilor de conectivitate, precum noul asistent virtual ALEXA, lansat în acest an sub denumirea de IVECO Driver Pal, este o altă mare realizare a acestui an.
Pentru a consolida tranziția către transporturile cu zero emisii, IVECO a semnat în acest an o serie de memorandumuri care vor susține angajamentul nostru pentru protecția mediului. Câteva exemple de astfel de acțiuni sunt:
– Semnarea unui acord de colaborare între IVECO și NIKOLA cu Autoritatea Portuară din Hamburg pentru testarea vehiculelor Nikola Tre BEV și pentru dezvoltarea în 2022 a infrastructurii de încărcare pentru vehicule comerciale electrice de categorie grea;
– Semnarea unui memorandum între IVECO și Plus pentru a dezvolta vehicule autonome;
– Și semnarea unui memorandum EDISON și IVECO pentru dezvoltarea mai rapidă a soluțiilor sustenabile de mobilitate cu propulsie pe bază de LNG (Gaz Natural Lichefiat).
Capital: – Dacă ar fi să vă caracterizați compania într-o singură frază, care ar fi aceea?
A.G: – IVECO inițiază schimbarea din punct de vedere al tehnologiilor inovatoare, stârnește pasiunea șoferilor din toată lumea și aduce fiabilitatea pe primul plan pentru produsele și serviciile sale.