Se interzic telefoanele mobile! Potrivit unui editorial semnat de Zoe Williams în The Guardian, nivelurile de hiper-supraveghere pe care adolescenții le exercită unii asupra altora sunt inimaginabile. Cu toate acestea, ”Apocalipsa socială de astăzi va fi anecdota amuzantă de mâine”, susține Williams
Indiferent de ce li se întâmplă azi copiilor, oamenii vor da vina pe utilizarea telefonului.
Dacă există o criză în sănătatea lor mintală, dacă cineva a fost agresat online sau șantajat pentru o imagine pe care a trimis-o, dacă s-a alăturat unei bande criminale sau s-a autovătămat, este clar ca lumina zilei că de vină este smartphone-ul.
Cei afectați, părinții în mod special, își doresc adesea să nu fi lăsat telefonul la îndemâna copilului sau regretă că nu au știut ce se întâmplă cu copilul lor, care, desigur, era mereu cu ochii în telefon.
În scenă intră și politicienii și comentatorii, valorificând suferințele părinților, propovăduind luarea, în școli, a unor măsuri care se iau deja, îndemnând părinții să se întoarcă la „telefonul vechi” sau să interzică definitiv dispozitivele moderne copiilor lor.
Lumea părinților se împarte în două
Și astfel, în mod constant, apare problema modului în care părinții își educă se îngrijesc de bunăstarea copiilor.
Pe de o parte, sunt cei care le oferă copiilor primul telefon Nokia la 14 ani și astfel nu află despre Instagram și rețele sociale decât pe la 20 de ani. Pe de altă parte, sunt acei părinți încântați că pot oferi copiilor lor un iPhone de la vârsta de șase ani.
Acestea sunt cele mai frecvente teorii prezentate de mass-media.
Rolul telefonului mobil
Principalul motiv pentru care urăsc campaniile de genul acesta este că îi transformă pe părinți în gardieni, a căror autoritate trebuie desființată. Mai mult decât orice, dincolo de educație, respect sau responsabilitate, îmi place să mă ghidez după formula „spune-mi ce se întâmplă”.
Dacă cineva dintr-o generație diferită trimite altcuiva un emoji cu creveți, confundându-l cu un sombrero, eu vreau să aud despre asta.
De asemenea, dacă vreau să intru într-o luptă dură cu adolescenții. Vreau ca această luptă să fie despre ceva ce contează. Să știu ce anume îi interesează. Să văd ce anume îi ține captivi și dacă este vorba, sau nu, de un comportament compulsiv de verificare a telefonului care este la fel, sau poate puțin mai bun, decât al meu.
Dar aș minți dacă aș spune că nu m-am uitat la condiția conexiunii moderne și nu m-am speriat aproape de fiecare dată.
TikTok, un exercițiu de testare a limitelor, fără sfârșit
TikTok este practic un exercițiu de testare a limitelor, fără sfârșit. Este în regulă dacă hobby-urile tale sunt K-pop și cafenelele cu animale în ele – tot ce vei vedea sunt tinere fete coreene foarte drăguțe și niște porcușori care beau cappuccino. Când aveam 14 ani, credeam că înnebunesc și eram obsedată de războiul de tranșee.
Nici nu vreau să mă gândesc ce combinație de psihoză autodiagnosticată și reclame pentru recrutare în armată aș fi postat în feedurile mele sociale.
Snapchat și nivelurile de supraveghere
Între timp, Snapchat funcționează ca și cum cineva ar fi făcut o aplicație după ce a avut un coșmar în urma unui episod de anxietate: imaginează-ți că toată lumea ar putea vedea nu numai cu cine ai petrecut cea mai mare parte a timpului vorbind, ci și cu cine au vorbit acele persoane cel mai mult și ar putea observa întregul tău cerc de apropiați, după loialitățile și afilierile asimetrice.
Imaginați-vă dacă ar putea vedea, de asemenea, unde se află toată lumea, pe Snap Map, tot timpul, dar, dacă l-ați dezactiva, pentru a evita unele probleme, ar părea suspect. Atunci oamenii ar bârfi despre tine, probabil pe același Snapchat.
Nivelurile de hiper-supraveghere pe care adolescenții le exercită unii asupra altora sunt inimaginabile Aproape că nu vreau să înrăutățesc situația înfigând cuțitul în rană.
Orice ar fi, nu este sfârșitul lumii
Cu toate acestea, o fac și vreau să spun un singur lucru: orice ar fi, nu este sfârșitul lumii.
Apocalipsa socială de astăzi va fi anecdota amuzantă de mâine.
Da, internetul are o memorie foarte mare, dar nu este ceva indestructibil. El nu are puterea de a face ca un ultraj să dureze pentru totdeauna, nici măcar pentru două săptămâni.
Este ciudat că nimeni nu a sugerat vreodată o campanie parentală între partide pentru ca noi toți să păstrăm simțul proporției. Aceasta ar trebui să fie preocuparea noastră principală.
