Interzicerea exportului de buştean! O nouă măsură menită să salveze pădurile din România

O propunere legislativă privind interzicerea exportului de buştean va fi supusă votului joi în Parlament, iar Ministerul Mediului o va susţine, a afirmat miercuri ministrul de resort, Costel Alexe, într-o videoconferinţă cu comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginius Sinkevicius.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe a discutat miercuri cu comisarul european Sinkevicius despre fişa de parcurs a autorităţilor române pentru închiderea procedurii de infringement declanşată de Comisia Europeană vizavi de tăierile ilegale de lemn, potrivit agerpres.ro

Toate obiectivele asumate sunt în grafic

Comisarul european a dorit să afle dacă există întârzieri în adoptarea măsurilor asumate prin scrisoarea de răspuns a României, în contextul epidemiei de COVID-19, precizează sursa citată, iar ministrul român al Mediului i-a dat asigurări că toate obiectivele asumate sunt în grafic.

„Sunt optimist că vom reuşi să respectăm toate termenele. Înregistrăm progrese importante faţă de ultima întâlnire pe care am avut-o la jumătatea lunii februarie, la Bruxelles. Chiar mâine, în Parlamentul României, va fi votată o propunere legislativă privind interzicerea exportului de buştean, iar Ministerul Mediului susţine această iniţiativă şi eu, în calitate de parlamentar, o voi vota. Totodată, am reuşit să avansăm foarte mult cu dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a trasabilităţii lemnului – SUMAL, cu toate funcţiile noi pe care le-am mai discutat: monitorizare prin GPS în timp real, imagini satelitare. Săptămâna trecută am reuşit să deblocăm o parte dintre funcţiile portalului web Inspectorul Pădurii, care fuseseră blocate, în mod inexplicabil, de fosta guvernare. Chiar dacă lucrăm la noua versiune, cu mult mai multe funcţii – monitorizare prin satelit, coordonate GPS în timp real, încărcarea de fotografii cu transportul la momentul emiterii avizului şi multe altele – am considerat că, până la sfârşitul lunii iunie, când vom implementa noul portal, cel vechi trebuie să funcţioneze la capacitate maximă”, a afirmat Costel Alexe.

Propunere de modificare a Codului Silvic

El a menţionat că a depus, recent, în Parlament, o propunere de modificare a Codului Silvic, în sensul înăspririi sancţiunilor pentru furturile din pădure şi a promovat un ordin de ministru prin care firmele care participă în vreun fel la exploatări ilegale rămân, automat, fără certificat de exploatare.

„Mă bucur să aflu că, de la sfârşitul acestei luni, veţi începe testele pentru noua versiune a SUMAL şi vă doresc mult succes în îndeplinirea obiectivului asumat, acela de operaţionalizare până la sfârşitul lunii iunie. SUMAL este un instrument esenţial în lupta împotriva tăierilor ilegale”, a precizat Virginius Sinkevicius.

În ceea ce priveşte situaţia exercitării controlului silvic în perioada pandemiei de Coronavirus, oficialul european a fost informat despre măsurile adoptate de Guvernul României în acest sens.

„Gărzile Forestiere se află în prima linie de apărare, alături de poliţie şi armată. Imediat după instaurarea stării de urgenţă am introdus, prin ordonanţă militară, o prevedere care permite inspectorilor forestieri să participe la filtrele de verificare pe drumurile publice, alături de poliţişti şi soldaţi. Astfel, transporturile de lemn pe drumurile publice sunt verificate şi ne asigurăm că nu se transportă lemn exploatat ilegal. Am intensificat şi controalele din pădure, de pe drumurile forestiere sau din şantierele de exploatare”, a spus ministrul.