Sărbătoarea de Rusalii este celebrată la 50 de zile după Învierea Domnului. Prima zi de Rusalii cade întotdeauna duminica. În a doua zi, luni, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh, a treia persoană din Sfânta Treime.
În tradiția creștină, în a doua zi de Rusalii, este important să te abții de la anumite practici. Este recomandat să petreci ziua în pace și înțelegere. Se crede că blestemele invocate în această zi se întorc asupra celui care le rostește.
Este interzis în a doua zi de Rusalii
Este interzis scăldatul și certatul în această zi. Se spune că cei care se ceartă în Lunea Sfântului Duh vor atrage necazuri asupra lor conform tradiției creștine.
În această zi, este interzis scăldatul sau spălatul. Se spune că în această zi sfântă, „rusaliile“ sau zânele apelor își continuă sărbătoarea și în zilele noastre.
De Sfânta Treime, oamenii aduc la biserică ramuri de tei, nucă, plop sau stejar pentru a fi sfințite. Ei le aduc în scopul de a alunga răul și bolile. Ramurile de tei au o semnificație aparte în această sărbătoare. Se crede că teiul protejează gospodăriile de grindină și de duhurile rele ale zânelor.
Tinerii adună aceste ramuri din păduri, le duc la biserică pentru a fi sfințite. Credincioșii le aduc acasă și le așează la icoane. De asemenea, ramurile de tei, soc sau mure sfințite sunt folosite ca remedii pe tot parcursul anului. Conform tradiției populare, plantele au puteri vindecătoare până la Sânziene.
Cei care lucrează în această zi vor fi pedepsiți de puterea Ielelor
În trecut, preoții mergeau în câmpuri împreună cu țăranii pentru a se ruga pentru o recoltă bogată și pentru a stropi culturile cu apă sfântă. Nu se muncește la câmp și nici în gospodărie în ziua de Rusalii. Se spune că cei care lucrează în această zi vor fi pedepsiți de puterea Ielelor, deoarece nu respectă și nu prețuiesc cum se cuvine această zi sfântă.
De la Rusalii și timp de 9 săptămâni, este recomandat să culegi plantele de leac.
Tradiția „udatul nevestelor” de Rusalii
În Ardeal, imediat după Rusalii, are loc tradiția cunoscută sub numele de „udatul nevestelor”. Această practică are rolul de a asigura sănătate și frumusețe femeilor pentru întregul an, prin stropirea lor cu apă.
În plus, de la Rusalii nu se coase, nu se taie părul, nu se face curățenie în casă și nu se curăță grădinile. Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii lângă păduri sau fântâni. Aceste lucruri sunt interzise deoarece se crede că spiritele rele sunt libere și pot atrage oamenii.
Zodiile protejate de Divinitate după Rusalii 2024 au noroc și o karma pozitivă pe tot parcursul lunii iulie.