Una dintre cele mai fierbinţi discuţii din România, la această oră, este o posibilă carantinare a Bucureştiului, recomandată de specialiştii INSP.
Florin Cîţu respinge carantina, dar vrea certificat verde pentru intrarea în magazine
Premierul interimar Florin Cîţu spune că nu se ia în calcul o carantină în Capitală şi în judeţul Ilfov, pentru două săptămâni, pentru că asta nu ar funcţiona, oferind drept exemplu situaţia de anul trecut.
“Nu în acest moment. Și anul trecut a fost această discuție și nu a funcționat”, a precizat Cîţu.
Totodată, el a precizat că o soluție mai bună decât carantinarea o reprezintă obligativitatea certficatului verde pentru accesul la toate activitățile economice care prevăd intrarea în contact cu persoane, cum ar fi inclusiv magazinele.
Ce părere are despre asta Dacian Cioloş, cel propus de Klaus Iohannis să formeze noul Guvern al României?
Liderul USR spune că măsura carantinării ar trebui să fie ultima soluţie care să fie luată în calcul. Cât despre certificatul verde, el crede că ar trebui folosit doar în anumite momente ale zilei sau săptămânii, atunci când magazinele sunt mai aglomerate.
El a mai vorbit şi despre situaţia şcolilor: copiii ar putea fi trimişi în vacanţă timp de 2-3 săptămâni, iar totul se va recupera la vară, când s-ar prelungi şcoala.
Dacian Cioloş promite că, dacă va ajunge în fruntea Guvernului, nu va lua nicio astfel de decizie fără consultări prealabile cu specialiştii.
În situații de criză trebuie să iei astfel de măsuri, să restrângem anumite lucruri
“Carantinarea ar trebui să fie o soluție extremă, ultima, iar dacă e aplicată, trebuie cu niște criterii și condiții, pe perioadă determinată.
Certificatul verde: în anumite situații, va trebui să îl folosim. E o discuție și la noi în partid. În anumite perioade ale săptămânii, când e mai aglomerat, trebuie folosit și în magazine. Eu, dacă voi fi premier, voi discuta cu specialiștii, înainte de a lua astfel de măsuri.
Astfel de decizii, care restrâng libertățile, trebuie luate pe baza unor criterii foarte clare. E oribil să vezi sute de oameni care mor în fiecare zi și să vezi secțiile ATI pline. În situații de criză trebuie să iei astfel de măsuri, să restrângem anumite manifestații publice, în spații închise, să ne gândim cum facem să continuăm prezența fizică la școală cât mai mult posibil, acolo unde se poate.
Noi ne gândim ca pe 2-3 săptămâni să trimitem copiii în vacanță, iar apoi, în vară, să prelungim școala cu câteva săptămâni. Cred că mulți copii s-au săturat de online, părinții s-au săturat și ei”, a declarat, joi seara, Dacian Cioloş la Televiziunea Română.