Vor apărea noi reguli în toate aeroporturile din UE
Regulile privind transportul lichidelor în bagajele de mână pe aeroporturile din UE se vor înăspri curând. De la 1 septembrie 2024, pasagerii vor putea transporta lichide în bagajele de mână doar în recipiente cu volum maxim de 100 mililitri și li se va cere să împacheteze toate recipientele într-o singură pungă de plastic transparentă cu volumul maxim de 1 litru. Medicamentele şi hrana lichidă pentru bebeluşi sunt exceptate de la aceste reguli.
Noile reguli ale UE permit ca recipientele cu lichide să rămână în interiorul bagajelor la punctele de control echipate cu scanere noi. Pe scurt, ele nu vor mai trebui scoase și expuse separat. Pe de altă parte, lichidele şi dispozitivele electronice vor trebui scoase din bagaje şi prezentate separat la punctele de control dotate cu scanere convenţionale.
Regulile privind transportul lichidelor pe aeroporturile din UE au fost introduse în anul 2006. La un moment dat, regulile respective au fost schimbate pe unele aeroporturi din Germania.
Acolo, bagajul putea fi controlat cu scanere de tomografie computerizată (TC), care utilizează o tehnologie dezvoltată în scop medical şi pot desena rapid o imagine tridimensională a conţinutului unui bagaj. Totuși, oficialii europeni au pus la îndoială fiabilitatea noilor scanere TC pentru bagaje.
Valizele inteligente, interzise de companiile aeriene
De altfel, un tip de bagaj specific, denumit „valiză inteligentă”, este interzis la bordul aeronavelor de mai multe companii aeriene, inclusiv British Airways, easyJet și Ryanair.
Motivul principal pentru interzicerea lor este că sistemele electronice încorporate pot interfera cu echipamentele avionului. Undele generate de aceste dispozitive pot bruia aparatura de zbor, inclusiv sistemul GPS, care este esențial pentru navigația corectă a aeronavei. Călătorii trebuie să deconecteze bateriile sau sistemele de alimentare ale acestor valize înainte de a le urca la bord. În unele cazuri, companiile aeriene cer ca aceste componente să fie păstrate separat de bagaj, chiar și atunci când sunt deconectate.
Valizele inteligente sunt echipate cu tehnologie avansată, incluzând:
- porturi de încărcare pentru dispozitive electronice;
- puncte de acces Wi-Fi;
- conectivitate Bluetooth;
- teleghidare prin semnal Wi-Fi, controlată de o aplicație mobilă.