Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a sfătuit duminică pe europeni să nu-şi facă rezervări pentru vacanţa de vară pe fondul imposibilităţii de a face pronosticuri fiabile cu privire la efectele pandemiei de coronavirus, transmite EFE.
„Recomand să aşteptaţi înainte de a vă face planuri. Nimeni nu poate face acum pronosticuri fiabile pentru iulie şi august”, a apreciat Von der Leyen, într-un interviu publicat în ediţia duminicală a cotidianului german Bild.
Agenţia EFE aminteşte că guvernul german a adoptat o hotărâre potrivit căreia, în cazul în care o persoană se vede nevoită să anuleze un concediu rezervat, va primi un voucher pe care să-l poată folosi pentru o altă perioadă, însă nu îi vor fi înapoiaţi banii. În acest fel, se încearcă reducerea la maximum a efectelor asupra sectorului turistic pe care le-ar presupune anulările în masă.
Von der Leyen a manifestat un oarecare scepticism faţă de această măsură şi a amintit că, la nivel european, prevalează principiul de a-i oferi clientului ambele opţiuni. Şefa executivului european a explicat că operatorii din sectorul turistic pot acorda prioritate voucherelor şi îşi pot sfătui clienţii să opteze pentru ele, însă fără să-i împiedice să-şi ceară banii înapoi, dacă aceasta este dorinţa lor.