Bunurile au fost găsite de inspectorii vamali din Constanța în urma unui control fizic efectuat asupra unui container sosit din Emiratele Arabe Unite și destinat unei societăți comerciale cu sediul în Voluntari.

Inspectorii vamali din Constanța au identificat un număr total de 13.500 de parfumuri

În timpul inspecției, vameșii au identificat un număr total de 13.500 de parfumuri:

  • 11.500 parfumuri contrafăcute, susceptibile de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;
  • 1.900 parfumuri nedeclarate, care ridică suspiciuni de nerespectare a reglementărilor vamale.

Conform prețurilor originale, valoarea totală estimată a parfumurilor s-ar ridica la 13 milioane de lei.

„Valoarea totală a parfumurilor este de aproximativ 13.000.000 lei și a fost descoperită ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite pentru o societate comerciale cu sediul în Voluntari”, a informat Autoritatea Vamală Română.

Autoritatea Vamală Română, AVR
SURSĂ FOTO: Autoritatea Vamală Română

Bunurile confiscate au fost reținute pentru expertiză

Bunurile confiscate au fost reținute pentru expertiză, în vederea confirmării încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Inspectorii vamali vor dispune măsurile legale necesare după finalizarea anchetei.

Operațiunea a fost coordonată de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Constanța, sub supravegherea Direcției Regionale Vamale București.

Autoritatea Vamală a subliniat riscurile asociate cu achiziția produselor contrafăcute

Autoritatea Vamală a subliniat riscurile asociate cu achiziția produselor contrafăcute, deși acestea sunt frecvent comercializate la prețuri atractive. Potrivit oficialilor, utilizarea acestor produse poate pune în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor. Produsele contrafăcute nu respectă reglementările de siguranță și pot conține substanțe chimice nocive, cu efecte dăunătoare asupra pielii sau sănătății generale.

„Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor”, au conchis inspectorii vamali.

Autoritatea Vamală Română este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Finanțelor.

Aceasta instituie măsuri care vizează, în special, următoarele:

  • să protejeze societatea și interesele financiare ale Comunității;
  • să susțină competitivitatea întreprinderilor europene;
  • să faciliteze comerțul legal;
  • să controleze și să gestioneze lanțurile de aprovizionare utilizate pentru circulația internațională a mărfurilor;
  • să mențină, să dezvolte și să amplifice cooperarea de calitate între autoritățile vamale ale statelor membre, între acestea și alte agenții guvernamentale, precum și între autoritățile vamale și comunitatea de afaceri.