Interzis în România! Rămâi fără permis și se întocmește dosar penal

A rămas fără permis. O femeie în vârstă de 54 de ani, din comuna Plăieşii de Jos, a fost prinsă de poliție în timp ce conducea un vehicul pe un drum din Tuşnad. Incidentul a avut loc la aproximativ două ore după ce femeia rămăsese fără permisul de conducere pentru că a fost depistată conducând sub influența alcoolului. Conform informațiilor comunicate vineri de Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, aceasta a fost reținută din nou pentru încălcarea legii și riscă sancțiuni suplimentare pentru recidivă.

„La data de 25 iulie, în jurul orei 21,00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Miercurea Ciuc, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat o femeie, de 54 de ani, din comuna Plăieşii de Jos, în timp ce conducea un autoturism în comuna Tuşnad, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a fost înregistrată o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează IPJ Harghita.

Șoferița este de loc din comuna Plăieşii de Jos. Ea a fost implicată într-o serie de incidente legate de conducerea sub influența alcoolului și de refuzul de a colabora cu autoritățile.

Alcoolemia era imensă

Inițial, femeia a fost oprită pe un drum din Tuşnad, unde i-a fost suspendat permisul de conducere după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului. În momentul în care polițiștii au solicitat recoltarea de probe biologice pentru a confirma nivelul alcoolului din sânge, femeia a refuzat să colaboreze, fapt care a dus la întocmirea unui dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cu toate acestea, la aproximativ două ore după acest incident, aceeași persoană a fost identificată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce conducea același autoturism pe DN 12/DE 578, în Tuşnad. În urma testării, s-a constatat că avea 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat și că avea dreptul de a conduce suspendat. Femeia a fost transportată la o unitate spitalicească, unde au fost recoltate mostre biologice pentru verificarea nivelului de alcool din sânge.

În urma acestui nou incident, polițiștii au întocmit un al doilea dosar penal, de data aceasta pentru infracțiunile de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat. Cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care au avut loc aceste încălcări ale legii.