Informaţii importante pentru toţi românii care locuiesc în Italia! Pensia socială este acordată de către statul italian persoanelor care nu au suficiente resurse financiare pentru asigurarea costurilor traiului zilnic. Acest venit acoperă nevoile de bază ale unei persoane.
Pentru a beneficia de pensia socială, în cazul cetățenilor străini, inclusiv români, persoanele trebuie să fi locuit în Italia timp de cel puțin 10 ani.
În Italia, pensia socială este de aproximativ 503 euro pe lună, plus a 13-a pensie de la sfârșitul anului
Cei care doresc să primească pensie socială în Italia trebuie să îndeplinească anumite condiții precum: să aibă minim 67 de ani, să aibă venituri reduse, iar limita care nu trebuie depășită este de 6.542 de euro/an pentru persoanele necăsătorite și 13.085 euro pentru cei care au familie.
În plus, trebuie să aibă rezidența efectivă, stabilă și continuă de cel puțin 10 ani pe teritoriul național.
Pentru solicitarea pensiei, persoana trebuie să meargă la biroul local al Institutului Național de Asigurări Sociale din Italia unde trebuie să depună o cerere. Cererea trebuie să conțină toate informațiile necesare, cât și toate documentele relevante.
Persoanele care primesc acest ajutor trebuie să anunțe INPS dacă situația financiară s-a îmbunătățit și dacă se depășește suma admisă
Beneficiarii pensiei sociale pot fi supuși unor controale periodice pentru a vedea dacă aceștia îndeplinesc în continuare criteriile.
Să reținem că pensia socială nu poate fi transferată în străinătate. Dacă persoana părăsește Italia și se stabilește în altă țară, pierde automat acest drept.
Informații importante pentru românii care au lucrat în Italia!
Cererile de pensie comunitară ale cetățenilor români care au lucrat sau lucrează în Italia se află în centrul preocupărilor Ambasadei României în Italia, a transmis instituția, printr-un comunicat.
Ambasada României în Italia, prin Biroul Atașaților pe probleme de muncă și sociale, a participat pe 16 ianuarie 2023, la o videoconferință pe tema pensiilor comunitare între Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) din România.
Potrivit comunicatului transmis de Ambasada României în Italia, discuțiile au fost centrate pe stadiul schimburilor de informații și documentație dintre instituțiile responsabile din România și Italia și pe posibilitățile de îmbunătățire a dialogului interinstituțional, cu scopul soluționării cât mai rapide a cererilor de pensie comunitară.