Avertisment PPC: Racordările ilegale la curent sunt interzise
Indiferent dacă au contract cu PPC, ENGIE sau E.ON, românii trebuie să știe că este strict interzis să folosească instalații ilegale pentru curent.
PPC avertizează că astfel de racorduri nesigure pot fi foarte periculoase – pot provoca incendii, întreruperi de curent și chiar pune viața oamenilor în pericol. În plus, consumul ilegal afectează toată rețeaua de distribuție și creează probleme pentru cei care plătesc corect.
Pentru a preveni astfel de situații, PPC monitorizează atent consumul de energie și analizează toate sesizările legate de nereguli. Oricine poate raporta o problemă printr-un formular pe site-ul companiei, iar echipa specializată tratează aceste cazuri cu seriozitate. Compania respectivă îi încurajează pe români să semnaleze orice consum fraudulos de energie, pentru a ajuta la menținerea unei rețele sigure și eficiente.
PPC vrea să protejeze atât consumatorii, cât și rețeaua de electricitate, deoarece această problemă este foarte serioasă. Chiar și cei care au contract cu ENGIE sau E.ON trebuie să știe că racordările ilegale sunt periculoase și pot duce la amenzi mari.
Ce prevede legea?
În baza articolului 228 din Codul Penal și a Legii nr. 123/2012 „Legea energiei electrice”, menționăm:
„(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Pe scurt, dacă strici, modifici fără drept sau blochezi echipamentele care măsoară consumul de curent, riști închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă. De altfel, dacă faci sau folosești instalații ilegale pentru a te conecta direct la rețea sau pentru a fenta contorul, pedeapsa poate fi între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă.
Despre PPC
PPC este cea mai mare companie de energie verde din Europa de Sud-Est. Produce 5,5 GW de energie din surse regenerabile, iar 1,5 GW sunt în România. Aceasta folosește energie eoliană, solară, hidro și baterii pentru stocare.
Compania continuă să construiască parcuri eoliene și solare. Până în 2027, plănuiește să adauge încă 6,3 GW de energie verde în Grecia și alte țări din regiune, ajungând la un total de 11,8 GW.