Multe țări din Europa și-au redeschis granițele pentru cetățenii din UE, însă câteva păstrează restricții în cazul persoanelor care vin din state cu o rată ridicată de infectare cu coronavirus.
România este printre țările cu cele mai multe cazuri de COVID-19 din Europa, cu o incidență cumulată a noilor cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori ridicată, de 17,7. Țara noastră este depășită doar de Suedia (119,4), Portugalia (43,7) și Marea Britanie (27,4), după cum a explciat și profesorul Alexandru Rafila, scrie stirileprotv.ro.

Clasamentul țărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19 este completat de Bulgaria (16,5), Serbia (15,2) și Polonia (14,8). Din acest motiv, mai multe state au decis să mențină restricțiile de circulație și măsurile de carantină/izolare pentru cetățenii care vin din aceste țări – adică inclusiv pentru români.

Lista țărilor care au restricții pentru cetățenii din anumite țări

Ministerul de Externe din Estonia a anunțat că românii care merg în această țară vor trebui să stea în izolare timp de două săptămâni, din cauza ratei mare de infectare din România. Măsura este valabilă începând cu data de 22 iunie și a fost impusă pentru cetățeni care vin din șase state europene: Polonia, Suedia, România, Bulgaria, portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii.

Danemarca este începând de sâmbătă deschisă călătoriilor către şi dinspre majoritatea ţărilor europene, cu excepţia a 6 ţări, decizie luată pe baza evoluţiei epidemiei de coronavirus în fiecare dintre acestea, a anunţat joi Ministerul danez de Externe. Excepție fac cetățenii care vin din România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi din cea mai mare parte a Suediei vecine. Ulterior, Ambasada României de la Copenhaga românii pot merge în Danemarca dar dacă au minimum 6 nopți de cazare rezervate în această țară.

Și Malta își deschide frontierele de la data de 1 iulie, însă nu a inclus România pe lista țărilor „sigure”. De la acea dată vor fi posibile transporturile maritime de pasageri, navele de croazieră și traficul aerian către și dinspre Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franța (cu excepția L’Ile de France), Germania, Grecia, Islanda, Israel, Irlanda, Italia (cu excepția regiunilor Emilia Romagna, Lombardia și Piemonte), Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Slovacia, Spania (cu excepția regiunilor Madrid, Catalonia, Castilla-La Mancha, Castilia și Leon) și Ungaria. Lista va fi completată pe baza datelor epidemiologice până la data de 1 iulie și poate fi consultată la adresa visitmalta.com.

Slovacia și-a deschis de asemenea frontierele, însă numai pentru cetățenii din Bulgaria, Cipru, Rep. Cehă, Danemarca, Insulele Feroe, Estonia, Finlanda, Grecia, Croatia, Islanda, Liechtenstein, Lituania, Letonia, Ungaria, Malta, Germania, Norvegia, Austria, Slovenia, Elveţia, Muntenegru, Monaco şi Polonia, potrivit Ambasadei României la Bratislava.

De asemenea, mai există țări precum Finlanda sau Norvegia, care permit accesul cetățenilor europeni doar dacă dețin un permis de rezidență, sunt angajați la o companie locală, vizitează rude de gradul I sau studiază în țările respective. Înainte de orice călătorie este recomandat să verificat site-ul Ministerului de Externe, pentru ultimele informații privind restricțiile de călătorie și să contactați companiile