Persoanele născute după 2008 nu vor avea voie să fumeze în Noua Zeelandă, începând din 2023

În 2023, Noua Zeelandă va implementa progresiv o interdicție aproape totală în ceea ce privește fumatul prin împiedicarea, pe termen nelimitat, oricărei persoane născute după anul 2008 de a cumpăra ţigări și prin reducerea cantității de nicotină din produsele disponibile în supermarketuri.

Vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an pentru a reduce numărul oamenilor care consumă produse pe bază de tutun, potrivit textului adoptat, marți, de către Parlamentul de la Wellington, intitulat „Medii fără fumat”.

„Aceste dispoziții reprezintă etape spre un viitor fără fumat. Mii de persoane vor trăi mai mult şi vor avea o sănătate mai bună, iar sistemul de sănătate va beneficia de un surplus de 5 miliarde de dolari neozeelandezi (3 miliarde de euro) întrucât nu va mai fi nevoit să trateze bolile provocate de fumat, precum numeroase tipuri de cancer, crize cardiace, accidente vasculare cerebrale şi amputaţii”, a declarat, marți, Ayesha Verrall, ministrul Cercetării, Ştiinţei şi Inovării din Noua Zeelandă, relatează agenția de presă AFP.

Noua Zeelandă vrea să reducă rata fumătorilor până în 2025

Rata adulților fumători din Noua Zeelandă a scăzut până la 8%, iar textul adoptat, marţi, de către Parlamentul de la Wellington urmărește să reducă această rată sub pragul de 5% până în 2025.

În plus, numărul comercianţilor autorizaţi să vândă produse pe bază de tutun va fi redus la 600, o scădere considerabilă în raport cu cei 6.000 care există acum în Noua Zeelandă. De asemenea, cantitatea de nicotină va fi „redusă până la niveluri care nu mai generează dependenţă”, a precizat Ayesha Verrall.

Conform sursei citate anterior, interdicția fumatului nu vizează și țigările electronice.

Potrivit persoanelor care au criticat această inițiativă legislativă, noua lege ar putea să alimenteze o piaţă ilegală şi nereglementată a produselor pe bază de tutun.

Tutunul ar putea să fie complet interzis după 2028

Vă amintim că Bodan Comaroni şi Tavi Hoandră au fost invitații în cadrul podcastului EVZ Play de pe canalul de YouTube EVZ Capital, unde au discutat despre posibilitatea ca tutunul să fie complet interzis după 2028.

Videoclipul de mai jos cuprinde întreaga lor discuție. Vizionare plăcută!