Autoritățile nu mai au milă de firmele care nu respectă legislația. Inspecția Muncii a controlat mii de firme din întreaga țară, timp de două luni, în urma tragediei de la stația de GPL din Crevedia. S-au dat amenzi uriașe. Iată toate detaliile.
Inspecția Muncii, controale în toată țara la firmele care depozitează și vând GPL
Tragedia de la Crevedia a dus la controale în toată țara la firmele care activități de depozitare și comercializare a GPL.
Verificările au fost realizate de către specialiștii de la Inspecția Muncii. Au fost făcute în perioada 28 august – 31 octombrie 2023, transmite Ministerul Muncii.
Angajatorii care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL au fost aspru sancționați de autorități. Mai exact, în urma celor 5.640 de controale efectuate, s-au aplicat 4.143 de sancțiuni contravenționale.
Cuantumul amenzilor a depășit 4 milioane de lei (mai exact, 4.177.300 de lei), se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.
Deficiențe în domeniul relațiilor de muncă
Inspecția Muncii a mai găsit și 30 de cazuri de muncă nedeclarată. Dintre acestea, în 18 cazuri persoanele prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă este una dintre deficiențele cel mai des întâlnite în domeniul relațiilor de muncă.
Mai mult, s-au constatat multe nerespectări ale dispoziţiilor legale privind timpul de muncă:
- durata maximă;
- compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau acordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă;
- respectarea timpului liber în zilele de sărbătoare legală și acordarea repausului săptămânal;
- obligația legală de a ține evidența timpului de muncă prestat de către salariați la locul de muncă;
- evidențierea, în documentele de prezență, a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă;
- încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte.
Cele mai mari probleme găsite atunci când vine vorba despre securitate și sănătate în muncă
Cei de la Inspecția Muncii au găsit nereguli și atunci când vine vorba despre domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Printre cele mai des întâlnite deficiențe în aceste cazuri, au fost menționate:
- lipsa atestatelor de examinare „in situ”, de la INSEMEX Petroșani, pentru toate instalaţiile care funcionează în mediu potenţial exploziv;
- angajatorul nu poate face dovada că echipamentul individual de protecţie (EIP) este confecționat din materiale care nu produc descărcări electrostatice;
- nu este efectuată verificarea periodică a rezistenței de dispersie a prizelor de pământ și rastelele cu recipiente butelii nu aveau o legătură corespunzătoare la priza de pământ;
- nu este actualizat documentul privind protecția împotriva exploziilor și au fost depistate butelii fără gardă de protecție, manipulate manual, fără capac de protecție montat prin înfiletare;
- operatorii umplere recipiente GPL nu erau autorizați conform prescripţiilor tehnice PT-ISCIR, iar instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este necorespunzătoare, în special cu privire la protecţia împotriva exploziilor;
- angajatorul nu a emis instrucțiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă și nu deține o evidență a zonelor cu risc ridicat și specific din cadrul stației de distribuție a carburanților;
- lipsa echipamentului individual de protecţie adecvat (ex. incălțăminte de lucru cu talpă antistatică) în cazul unor lucrători.