Conform specialiștilor, strugurii au o mulțime de beneficii pentru un stil de viață sănătos. Aceștia au afirmat că mustul făcut din struguri este una dintre cele mai sănătoase alegeri cand vine vorba de consumul de lichide. Dar, există și câteva categorii de persoane cărora nu li se recomandă consumul de must.
Mustul conține mai multe beneficii pentru sănătate. Acesta este bogat în antioxidanți, în vitaminele A, B1, B2 și în minerale. De asemenea, acesta fortifică imunitatea, stimulează sistemul nervos, reduce retenția de apă și energizează organismul.
Cu toate acestea, mustul este contraindicat de consumat în anumite situații, devenind periculos pentru anumite categorii de persoane, informează sfatulmedicului.ro.
Ce efecte negative poate avea mustul
Nu este recomandat persoanelor cu probleme de greutate: Consumat în cantități exagerate, mustul îngrașă, pentru că conține o cantitate sporită de zahăr și este foarte bogat din punct de vedere caloric.
Nu este indicat diabeticilor: Acesta conține aproximativ 280 grame de zahăr/litru. Este contraindicat diabeticilor sau celor cu rezistență la insulină.
Persoanele anemice trebuie să evite mustul: Persoanele cu un sistem imunitar foarte slăbit nu ar trebui să consume must, deoarece există riscul de a diminua nivelul de fier în organism.
Nu este indicat femeilor însărcinate și copiilor cu imunitate scăzută: Mustul este făcut din struguri nespălați, așadar, femeile însărcinate ar trebui să consume must doar în cantități moderate. De asemenea, este interzis copiilor cu un sistem imunitar deficitar.
Mustul este interzis șoferilor: Mustul este considerat o băutură alcoolică. După primele patru zile de la fabricare, acesta se fermentează, iar gradul de alcoolemie ajunge chiar și la 4%.
Ce beneficii aduce mustul
Reglează nivelul de colesterol: Mustul este obținut din struguri roșii sau negri care conțin cantități mari de resveratrol, o substanță care diminuează semnificativ colesterolul „rău” și previne bolile de inimă.
Flavonoizii din must cresc nivelul colesterolului bun (HDL), prevenind astfel blocarea arterelor. Un pahar de suc de struguri proaspăt stors poate ajuta la scăderea nivelul de colesterol rău din sange.
Reduce riscul de cancer: Sucul de struguri conține resveratrolul, care previne formarea tumorilor canceroase în organism. Tocmai din acest motiv, sucul de struguri de culoare închisă nu trebuie sa lipsească dintr-o alimentație sănătoasă.
Un remediu bun pentru dureri de cap și migrene: Mustul acționează destul de eficient împotriva durerilor de cap, fiind un antioxidant puternic, cu proprietăți antiinflamatoare. Însă mustul trebuie sa fie proaspăt făcut! Un pahar de suc de struguri consumat în timpul dimineții, pe stomacul gol, previne instalarea migrenelor și contribuie la diminuarea durerilor de cap.