Luna trecută, cea mai mare bancă de retail din Italia anunţase că este în căutarea unei posibile 'combinaţii industriale' cu Generali, după ce surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Intesa ia în considerare preluarea integrală a Generali, într-o tranzacţie care ar crea un gigant financiar, cu o capitalizare de piaţă de peste 60 de miliarde de euro.
Decizia Intesa lasă Generali vulnerabilă la o posibilă preluare din partea unei companii străine.
Schimbările în conducerea Generali şi dificultăţile cu care se confruntă autorităţile din Roma au alimentat speculaţiile în ultimele luni, informaţiile din presă sugerând că printre companiile de asigurări interesate de preluarea Generali se află Axa SA (Franţa), Allianz SE (Germania) şi Zurich Insurance Group (Elveţia).
Guvernul de la Roma este sub presiune, deoarece trebuie să se asigure că Generali rămâne italiană, dar a anunţat că nu doreşte să intervină. Generali este văzut de Roma ca un activ strategic din cauza deţinerilor masive de obligaţiuni guvernamentale italiene.
Printre criteriile anunţate de Intesa pentru posibile opţiuni de fuziuni şi achiziţii ( M&A) se află crearea de valoare pentru acţionarii săi şi intenţia de a-şi menţine ridicat indicele de adecvare a capitalului. Banca a precizat că va continua să-şi extindă divizia de gestionare a averii (wealth management) şi cea de asigurări.
Răspunsul acţionarilor Intesa la ideea fuziunii cu Generali a fost prompt, acţiunile băncii înregistrând un declin de 16% de la anunţarea planurilor, în timp ce titlurile Generali, care gestiona active în valoare de 472 de miliarde de euro la sfârşitul lui 2016, au urcat cu 3% la Bursa de la Milano.
În rândul băncilor italiene, Intesa este o raritate – profitabilă şi bine capitalizată. În timp ce rivalele sale, UniCredit şi Monte dei Paschi, se luptă cu credite neperformante de miliarde de euro, Intesa a reuşit să plătească dividende generoase, în pofida situaţiei economice dificile din Italia.
Brokerii de la Milan, Akros şi Equita Sim susţin că intenţia Intesa ar fi nu doar să achiziţioneze Generali, ci şi pe cel mai mare acţionar al companiei italiene de asigurări – Mediobanca – care deţine o participaţie de 13% în Generali, în timp ce UniCredit, aflată sub presiune să-şi vândă activele pentru a-şi majora capitalul, ar putea fi dispusă să vândă către Intesa participaţia sa de 8% în Mediobanca.
Intesa Sanpaolo, UniCredit şi Allianz au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România. AGERPRES