‘Este un credit pe care noi vrem să îl acordăm românilor rezidenţi în Italia care vor să îşi cumpere o locuinţă în România. Este, pe de o parte, un credit de achiziţie, şi deci poate să fie garantat şi cu un alt bun decât cel cu care se achiziţionează, dar în egală măsură şi un credit ipotecar. Ne dorim ca acest produs să îl lansăm prin intermediul băncii din Italia, Intesa Banca dei Territori pentru a putea să îl dezvoltăm în aşa fel încât clientul care îşi cumpără casa în România să facă o singură vizită în sucursalele din România’, a spus Dan Bota, în cadrul unei conferinţe.
Creditul are o dobândă formată din EURIBOR reactualizat la trei luni, plus 6,10%. Valoarea creditului este cuprinsă între 20.000 şi 250.000 de euro.
În plus, reprezentaţii băncii au declarat că, după ultima modificare la nivelul conducerii băncii, EnzoPellegrino a fost desemnat director general, numirea aflându-se în curs de autorizare de către Banca Naţională a României /BNR/. La ora actuală, din echipa de conducere a Intesa Sanpaolo Bank România mai fac parte: Ioan Mihail Anca – prim-director general adjunct, Stefano Burani – director general adjunct şi Catello De Simone – director general adjunct.
Intesa Sanpaolo Bank România avea, la finalul lunii iunie, 842 de angajaţi, 97.950 clienţi, active totale în valoare de 5,731 miliarde lei, portofoliu de credite de 4,160 miliarde lei şi depozite atrase în valoare de 2,662 miliarde lei. Instituţia bancară deţine, la nivel local, 44 de sucursale şi 32 de agenţii.
În România, Grupul IntesaSanpaolo este prezent prin Intesa Sanpaolo Bank, Intesa Sanpaolo Leasing, Intesa Sanpaolo Real Estate România şi Exelia.
SURSA: Agerpres