Aproximativ 20 la sută din populaţia comunei Zagra din Bistriţa-Năsăud primeşte venit minim garantat, numărul beneficiarilor de ajutor de la stat fiind de aproape zece ori mai mare faţă de oraşul Bistriţa, unde nici un procent din populaţie nu primeşte venit minim garantat. Inspectorul social Radu Scripa de la Inspectoratul Social Regional Maramureş a declarat, joi, într-o şedinţă a Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud, că autorităţile au verificat, până în prezent,
Aproximativ 20 la sută din populaţia comunei Zagra din Bistriţa-Năsăud primeşte venit minim garantat, numărul beneficiarilor de ajutor de la stat fiind de aproape zece ori mai mare faţă de oraşul Bistriţa, unde nici un procent din populaţie nu primeşte venit minim garantat.
Inspectorul social Radu Scripa de la Inspectoratul Social Regional Maramureş a declarat, joi, într-o şedinţă a Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud, că autorităţile au verificat, până în prezent, 41 de primării din cele 62 din judeţul Bistriţa-Năsăud în privinţa acordării venitului minim garantat, ceea ce înseamnă că există deja o imagine asupra fenomenului, întrucât peste 75 la sută din populaţia totală a judeţului locuieşte în aceste zone.
Scripa a declarat că numărul total de dosare de ajutor social aflate în plată la primăriile verificate era, la data inspecţiilor, de 2.572, ceea ce reprezintă 70,08 la sută din totalul dosarelor aflate în plată în întregul judeţ.
„Din cele 41 de primării verificate, 23 de primării au un procent de beneficiari peste media judeţeană, care este de 2,44 la sută. A fost verificată atât primăria cu cel mai mic procent de beneficiari – Bistriţa, cu 0,19 la sută, cât şi primăria cu cel mai mare procent de beneficiari – Zagra, 19,65 la sută”, a spus Scripa.
El a adăugat că numărul total al dosarelor verificate, prin sondaj, la primăriile inspectate a urmărit parcurgerea a cel puţin 10 la sută din dosarele aflate în plată, respectiv 751.
423 de dosare suspendate de la plată
„În urma verificărilor efectuate, s-a dispus suspendarea de la plată, până la remedierea deficienţelor constatate, la un număr de 423 de dosare care prezentau deficienţe administrative. La un număr de zece primării, au fost suspendate doar unele din dosarele verificate, în timp ce la un număr de cinci primării s-a propus, în rapoartele de inspecţie care au fost transmise primăriilor verificate, suspendarea tuturor dosarelor aflate în plată ca urmare a unei gestionări administrative defectuoase”, a declarat Scripa.
El a explicat că în judeţ numărul beneficiarilor de ajutor social este 7.727, ceea ce reprezintă 2,44 la sută din populaţie.
„Dacă în mediul urban procentul beneficiarilor este de 0,58 din populaţie, în mediul rural procentul este de aproximativ de şapte ori mai mare, respectiv 3,54 la sută din populaţie. Acest fapt se datorează imposibilităţii unui control financiar al veniturilor rezultate din agricultură şi din creşterea animalelor de către populaţia rurală”, a declarat Scripa.
Potrivit sursei citate, unele cereri ale solicitanţilor de ajutor social nu au fost soluţionate în termen de 30 de zile, nefiind întocmite anchete sociale în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, iar unele dispoziţii de stabilire a cuantumului ajutorului social nu sunt emise în termen de 10 zile de la întocmirea anchetei sociale.
SURSA: Mediafax