Începe încărcarea cardurilor sociale pentru alimente
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat duminică, pe 14 aprilie, că începând de luni va începe încărcarea cardurilor pentru alimente cu o nouă tranșă de 250 de lei. De această reîncărcare vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.
„De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie 2024”, a scris acesta pe Facebook.
De acest sprijin acordat acordat de Guvern beneficiază:
- copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Potrivit lui Adrian Câciu, cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau mese calde.
Dificultăți legate de cardurile sociale
Deși programul „Sprijin pentru România” a fost lansat de ceva vreme, mulți români aflați în situații vulnerabile întâmpină încă dificultăți legate de cardurile sociale de 250 de lei.
Problemele nu se limitează doar la neprimirea banilor, ci și la incapacitatea beneficiarilor de a comunica cu reprezentanții MIPE pentru a solicita informații.
Recent, instituția a furnizat unele clarificări cu privire la modalitățile de contactare a acesteia, fie prin intermediul operatorilor de call center, fie direct la sediul ministerului.
”Pentru furnizarea de informații telefonice, structura din cadrul MIPE care implementează programul Sprijin pentru România a asigurat planificarea pe ore a persoanelor care asigură gestionarea apelurilor prin call center.
De asemenea, este asigurată permanență și la registratura MIPE, pentru furnizarea de informații persoanelor care vin direct la sediul MIPE”, au transmis reprezentanții MIPE.
Mai multe puteți afla aici.