Se dau 500 de lei de familie pentru rechizite
Familiile cu venituri reduse primesc ajutor financiar din partea statului pentru cumpărarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copii.
Banii intră pe cardurile educaționale, carduri care au început să fie încărcate cu sumele respective.
Ministrul Fondurilor Europene (MFE), Adrian Câciu, a spus că aceste carduri vor fi alimentate cu 500 de lei. Amintim că, la nivel național, 485 de mii familii beneficiază de acest ajutor.
“Tichetele educaționale, în valoare de 500 de lei, acordate elevilor care provin din familii cu situație financiară precară, au început să fie alimentate cu bani“, a declarat Ministrul Fondurilor Europene.
Beneficiarii ajutorului pentru rechizite
Ordonanța de urgență nr. 83/2023 arată că, în anul școlar 2023-2024, se vor oferi tichete educaționale pentru familiile care au preșcolari înscriși în învățământul de stat. De asemenea, aceste familii trebuie să aibă un venit de maxim 633 de lei pe membru de familie.
Familiile care au elevi înscriși în învățământul primar și gimnazial pot primi și ele acest ajutor. Condiția este ca elevii să fie înscriși la cursuri de zi și familia să aibă un venit maxim de 1.500 de lei pe membru de familie realizat în luna iulie a fiecărui an.
La fel ca la tichetele pentru mese calde și alimente, banii aceștia nu pot fi retrași de pe card. Ei se pot folosi doar pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru elevi și pentru cei de la grădiniță.
Cum se pot folosi tichetele educaționale?
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată că acestea vor fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
MIPE mai spune că nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri.
De altfel, pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate.
MIPE arată că nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.
Autoritățile arată că sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar.
În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an