Fermierii care au cerut subvenții riscă să rămână fără bani dacă nu acționează urgent. Aceștia trebuie să se prezinte cât mai curând la centrale APIA unde au depus cererea de plată ca să semneze documentul. Cei care dețin o semnătură electronică nu sunt obligați să se prezinte fizic.
Fermierii care nu se grăbesc pot rămâne fără bani
Potrivit informațiilor transmise de primării, termenul limită pentru a face acest lucru este 30 septembrie. În caz contrar, cererea devine neeligibilă. Astfel, fermierii nu pot intra la plata avansului și nici la campania finală.
Primăria Curtești, din județul Botoșani, a oferit mai multe informații într-un anunț recent.
„Vă aducem la cunosțintă că în conformitate cu prevederile OMADR nr.127/2024 pentru autorizarea la plată a suprafețelor de teren și/sau a efectivelor de animale înscrise în cererea de plată 2024, aveți obligația de semnare a acesteia, precum și a angajamentelor și declarațiilor, după caz, cel târziu până la data de 30 septembrie 2024. Fermierii care au semnat documentele respective trebuie să contacteze responsabilul APIA al cererii de plată 2024 în vederea semnării acestora la sediul APIA Centrul local unde s-a depus cererea”, a transmis primăria.
Fermierii care nu respectă termenul nu pot beneficia de plățile pentru campania 2024
Primăria subliniază că fermierii care nu respectă termenul de 30 septembrie pentru semnarea cererii de plată nu pot beneficia de plățile pentru campania din acest an.
„În condițiile în care cererea de plată 2024 împreună cu angajamentele și declarațiile aferente nu este semnată de solicitant până la data de 30 septembrie 2024, atunci nu se mai efectuează autorizarea la plată, deoarece cererea nu mai este valabilă”, a transmis primăria.
Ministerul Agriculturii a informat în ziua de joi, 13 septembrie, că plata avansului pentru subvenții va demara pe 16 octombrie. Astfel, fermierii vor primi prin derogarea 70% din plățile directe și 85% din măsurile compensatorii.
Amintim că fermierii trebuie să prezinte la APIA unul dintre următoarele documente. Acestea atestă competențele lor în domeniul agricol. Este vorba despre:
- Diplomă sau certificat pentru absolvirea unui curs de inițiere în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, conform legislației (Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților);
- Diplomă, certificat sau adeverință care să demonstreze absolvirea unei forme de învățământ agronomic, precum școala profesională, liceul agronomic, facultatea de profil sau cursuri postuniversitare și doctorale;
- Certificat de competențe profesionale, eliberat de un formator autorizat, care să demonstreze competențele profesionale necesare în domeniul agronomic;
- Document emis de un angajator, care atestă experiența practică de cel puțin 12 luni în activitatea agricolă, acumulată în ultimii 10 ani, într-o exploatație agricolă. Acesta poate fi emis de un angajator de pe teritoriul României sau al altor state.